Mioara Costin, fostă jurnalistă Realitatea Plus, numită consilier de stat în Cancelaria premierului Florin Cîțu
Mioara Costin a fost numită consilier de stat în cadrul Cancelariei prim-ministrului, printr-o decizie a premierului Florin Cîţu. Decizia a fost publicată ieri în Monitorul Oficial.
„Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, doamna Mioara Costin se numeşte în funcţia de consilier de stat în cadrul Cancelariei Prim-Ministrului”, se arată în decizia semnată de premierul Florin Cîţu.
Mioara Costin este fostă jurnalistă la Realitatea Plus, la care a lucrat în ultimii șapte ani.
„Pe 10 martie mi-am anunţat şefii din redacţie că voi pleca de la Realitatea Plus. Sunt aproape 7 ani de stat aici, în care am trecut prin toate etapele. Site, un fel de invitat în studio, o emisiune prezentată, reporter pe politic. Dar nu am renunţat niciodată sa fac teren, chiar daca ajungeam mai rar, la inceput. M-a invatat presa scrisa că nu poţi fi jurnalist daca nu faci teren. Vor urma niste zile de concediu, apoi o perioada de preaviz in care lucrez, in aprilie. După care vom avea drumuri separate”, anunţa Mioara Costin în 15 martie, într-o postare pe Facebook.