MIPE pune la bătaie 9,4 miliarde de euro pentru infrastructura de transport
Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) anunţă apeluri în valoare de 9,4 miliarde de euro pentru infrastructura de transport, în acest an. Obiectivul este finalizarea lucrărilor pentru 632 km de drumuri şi 488 km de căi ferate.
Banii europeni pe care România îi are la dispoziţie, în acest moment, pentru infrastructura de transport reprezintă un buget record de aproape 18 miliarde de euro, se arată într-un comunicat al MIPE. Astfel, Programul Transport are cea mai mare alocare dintre toate programele aferente perioadei 2021 – 2027: 9,62 miliarde de euro care vor fi alocați pentru investii în autostrăzi, căi ferate, transport urban sau extinderea căilor navigabile. Apelurile pentru proiecte se vor deschide în cel de-al doilea trimestru din 2023.
Pentru acest an, sunt programate 13 apeluri de proiecte în sumă de 9,4 miliarde de euro, alte două apeluri urmând a fi lansate anul viitor.
„Fondurile europene reprezintă unica noastră sursă pentru finanţarea marilor proiecte, am beneficiat de ele de 2 exerciţii finanţare şi mergem împreună pe autostrada Arad-Timisoara-Lugoj, Autostrada Sebes-Turda şi Autostrada Sibiu-Orăştie. Mai departe, oportunităţile pentru acest sector sunt mai multe ca niciodată, iar capacitatea de absorbţie şi creşterea ritmului de implementare a proiectelor rămâne marea noastră provocare”, a declarat ministrul Marcel Boloş.
Aproape jumătate din bugetul Programului Transport (4,46 miliarde euro) este destinat construcţiei de autostrăzi şi drumuri expres. Programul include Autostrada Sibiu-Piteşti, drumul de mare viteză Piteşti Craiova, extensia magistralelor de metrou Bucureşti, complexul feroviar metropolitan Bucureşti, trenuri metropolitane în Cluj-Napoca, Iaşi, Braşov şi Timişoara, dezvoltarea şi modernizarea porturilor dunărene strategice, precum şi a portului Constanţa.
„În prima jumătate a acestui an va fi deschis accesul la finanţare europeană pentru proiecte de infrastructură de transport în valoare de 9,4 miliarde de euro, prin Programul Transport 2021 – 2027. Astfel, în perioada martie – iunie 2023 urmează lansarea a 13 apeluri de proiecte destinate investiţiilor în infrastructura rutieră şi feroviară a României, dar şi dezvoltării mobilităţii sustenabile în nodurile urbane şi infrastructurii navale”, se mai arată în comunicat.
Asteptările MIPE
Iată care sunt și așteptările oficialilor de la MIPE în urma implementării Programului Transport: 632 km drumuri noi sau reabilitate; 488 km căi ferate noi sau reabilitate; 223 infrastructuri pentru combustibili alternativi (puncte de realimentare/reîncărcare); 3.390 km – lungimea totală a drumurilor dotate cu elemente de siguranţă rutieră; 16 gări şi halte feroviare noi sau modernizate; 40 trenuri achiziţionate; 12 km linii noi de tramvai şi metrou; 66 km linii de tramvai şi metrou reconstruite sau modernizate (FC); 150 km linii de tramvai şi metrou reconstruite sau modernizate (FEDR); 70 km căi navigabile interioare noi, reabilitate sau modernizate; opt conexiuni intermodale noi sau modernizate.
Cine poate obține finanțare
Cererile de finanţare pot fi depuse de către Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere(CNAIR); Compania Naţională de Investiţii Rutiere (CNIR(; Direcţiile Regionale de Drumuri şi Poduri ale CNAIR (DRDP); Unităţi Administrativ-Teritoriale (UAT); Poliţia rutieră; Ministerul Transporturilor si Infrastructurii (MTI); Compania Naţională de Căi Ferate (CN CFR SA); Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF); Metrorex SA; Autorităţile Publice Locale (APL); Administratorii porturilor maritime şi fluviale; Administratorii de căi navigabile; Operatori Portuari Privaţi/Operatori de transport naval /Operatori de terminale logistice.
În același timp, pot fi finanţate proiecte în parteneriat: între CNAIR şi Unităţi Administrativ-Teritoriale; între Unităţi Administrativ-Teritoriale şi Direcţiile Regionale de Drumuri şi Poduri; între operatori feroviari de transport de călători şi Autoritatea pentru Reformă Feroviară/Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii; între Unităţi Administrativ-Teritoriale; între Unităţi Administrativ-Teritoriale şi Compania Naţională de Căi Ferate/Autoritatea pentru Reformă Feroviară/Ministerul Transporturilor si Infrastructurii/Metrorex; între Autorităţile Publice Locale; între Autorităţile Publice Locale (inclusiv asocieri ale acestora) şi CNCFR SA şi/sau Autorităţile Publice Locale/Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii; între beneficiari (transport naval şi multimodal).
„Principalul obiectiv al Programului Transport este recuperarea decalajului de dezvoltare a infrastructurii de transport a României, asigurând, în acelaşi timp, atingerea obiectivelor europene de reducere a emisiilor de carbon şi transferul spre o mobilitate durabilă şi sigură”, precizează MIPE.
Pe lângă Programul Transport 2021-2027, România beneficiază de investiţii strategice importante şi prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). Sumele puse la dispoziție se ridică la aproximativ 7,6 miliarde de euro, care vor acoperi o parte din necesarul total de investiţii la nivel naţional.