Mircea Dinescu despre zilele Revoluției: „Umblau niște domni pe stradă. Era operațiunea Capra cu trei iezi”

În urmă cu 35 de ani, din spatele pupitrului improvizat de la TVR,  poetul Mircea Dinescu, alături de Ion Caramitru și de alte personalități mai mult sau mai puțin cunoscute ale acelor ani, vorbea despre victorie  și despre o Românie liberă.

 Ce a însemnat disidența, arestul la domiciliu, dar și care sunt principalele contrarieri în ceea ce privește adevărul istoric, aflăm chiar de la Mircea Dinescu, într-un amplu interviu acordat PUTEREA.

PUTEREA: Domnule Mircea Dinescu, ce ecou mai are astăzi, la 35 de ani distantă, Revoluția din ’89?

Mircea Dinescu: Să știți, chiar și la televiziunea națională au tăiat scena cu mine de la Revoluție.

Păi eu am spus: Dictatorul a fugit! Dumnezeu și-a întors fața către români! Să iasă în stradă lumea! Ei, exact bucata asta e tăiată, de vreo 2-3 ani. Nu văd rostul. Ei au boală pe mine, ca să zic așa… de proști, că știți care e problema?

Exclusiv

13:17, 16.12.2024 • POLITICĂ

Revoluția din ’89, Florin Zamfirescu: „Am observat, odată cu Duminica Orbului, cum se replia eșalonul doi”

Noi, când vorbim despre Ștefan cel Mare, căutăm la cronicari. Și e unul care spune: „Era mic de statură, iute la mânie și degrabă vărsătoriu de sânge nevinovat”, căci el a tăiat capul unui copil care trăsese cu arcul mai departe decât el. Și chiar „curvariu” cred că spunea cronicarul, deoarece era și curvar.

PUTEREA: Și revenind la Revoluția Română, pentru că noi știm ce s-a întâmplat cu Ștefan cel Mare acum 500 de ani, dar nu știm nici acuma cine a tras la Revoluție, ca și cum am văzut niște extratereștri.

Mircea Dinescu: Eu spun că erau niște kaghebiști.

Știți că e un istoric care a fost informator al Securității și a luat de curând premiul Academiei Române. Știți povestea asta? Alex Mihai Stoenescu a luat diploma „Meritul Academic”.

PUTEREA: Am citit că apoi i-a fost retras…

Mircea Dinescu: Să vă spun cum a scris el că a început Revoluția din ’89, acest domn cu dosar de turnător care a luat anul ăsta premiul Academiei Române pentru minciunile din cărțile lui de istorie, unde sunt numai părerile securiștilor.

 Așa… cum a început Revoluția in viziunea lui Stoenescu:

În Piața Palatului au apărut niște indivizi cu niște steaguri în mână, care aveau un cui în lemnul steagului și cu steagurile alea au înțepat femeile în cur și alea au început să țipe și Revoluția Română a început de la durerea în cur a poporului român.

 Bineînțeles, ăia înalți erau teroriști ruși care au apărut mai târziu. Deci scrie că România a fost împânzită pe toate blocurile din orășelele din provinciile românești de niște ruși care s-au suit pe blocuri și au început să tragă.

PUTEREA: Păi cine putea să intre în România cu arme cu lunetă, căci România era păzită până-n dinți?

Mircea Dinescu: Nu puteai la ora aia, până pe 22 decembrie (că pe 21, umblau niște domni pe stradă. Se chema Capra cu trei iezi). Erau doi securiști și doi civili, un soldat și un băiat de la premilitară.

Dacă după ora 10:00 erai pe stradă, te legitimau și te întreba ce cauți pe stradă?  Gruparea aia era denumită Capra cu trei iezi. Dar dacă veneai, de exemplu, dintr-o țară străină, te căutau ăștia deoarece n-aveai voie nici cu  salam.

Și era un tip într-un halat care le confisca spunând ca este mâncarea stricată dacă veneai cu icre negre din Rusia sau cu salam, se confisca tot.

Eu am luat o dată mere de la un aprozar lângă Victoria. Eu pe 17 martie 1981 am fost arestat la domiciliu.

Pe 17 martie mi-a apărut interviul ]n Liberation și a 2-a zi am fost arestat la domiciliu. Eram păzit de şase securişti.

Securistul și merele

 La început m-au lăsat să ies cu ei. De exemplu, am ieșit la un aprozar să iau cartofi, că nu se găseau decât cartofi și aprozaristul care mă știa m-a întrebat dacă nu vreau niște mere? Eu… îți dai seama? Aveam copiii mei mici. Le dădeam măr ras cu biscuiți. Da, și am zis sigur că vreau, da, și mi-a dat niște mere.

Când am ieșit, unul dintre securiști (când plecam eu, doi rămâneau la poartă, doi veneau cu mașina ușor și doi în spatele meu, la 1 m) mă întreabă: ce aveți acolo, mere? Da, spun eu. Păi, nu-mi luați și mie niște mere, că nu le avea la suprafață? Zic: bine. M-am dus înapoi la aprozar: Bă, a văzut securistul ăla mere, dă-i și lui, două. Omul a tras o înjurătură:  eu mă duc, domnule, dar, iartă-mă, voi n-aveți magazine speciale?

Nu, noi suntem mici, numai de la colonei în sus (…). Erau oameni cu care mă obișnuisem. Am stat totuși opt luni cu ei la poartă.

PUTEREA: Începuse mișcarea la Timișoara. Cum ați aflat?

Mircea Dinescu: Auzeam de la Europa Liberă.

PUTEREA: Erați păzit de atâția oameni și ascultați Europa Liberă?

Mircea Dinescu: Ascultam. Nu am avut microfoane. Eu stăteam într-un demisol. În schimb, socrii mei au avut, pentru că e în Cartea Albă a Securității, dacă vreți să vă uitați. Există o discuție la socrii mei acasă, înainte să dau eu interviul de la Liberation.

Am încercat cu câțiva prieteni (apropo de solidaritate) și nu i-am chemat la mine acasă, în beci, ci m-am dus la socri, care stau la două case, și i-am chemat pe Paler, pe Pleșu, pe Liiceanu, Manolescu, pe Paleologu. Scrisesem un mic pamflet în felul meu, așa, despre dărâmarea satelor, despre faptul că nu se găsesc medicamente pentru copii, nici scutece la farmacii, despre faptul că mâncarea e pe cartelă,  despre Securitate, despre cenzură. În fine, eu aveam o carte interzisă atunci: Moartea citește ziarul.

Deci, după ce am citit, am fost de acord să o semneze repede, mergeam la ambasadorul Olandei și o dădeam agențiilor internaționale.

Bun, și Paler care a fost membru al CC, a spus: Domnilor, dacă citește Ceaușescu asta, va fi prăpăd. Gândiți-vă că aveți copii la școală. Ne dau pe toți afară din serviciu.

Da, și au făcut pe dânșii de frică. Acești colegi ai mei s-au retras toți de la semnături și Paler a zis: Domnule, hai să ne vedem peste câteva zile, face Paler, unul, face Manolescu și luăm de la Dinescu două fraze, nu știu ce… Bineînțeles că a 2-a zi, apropo de microfoanele (în Cartea albă, se descrie seara respectivă. Se încheie cehovian: mai pe seară, intră Mașa și aduce ceaiul). Deci e în Cartea Albă a Securității această chestie, care ar fi trebuit să fie într-o carte de limba română sau de istorie.

PUTEREA: Cum ați scăpat de securiștii de la poartă?

Mircea Dinescu: Pe 22 decembrie m-am trezit că au fugit securiştii de la poartă şi că sunt liber. Am ieşit în stradă, m-a luat mulţimea, m-a pus pe un TAB şi m-a dus la Televiziune, unde am anunţat că Ceauşescu a fugit. Când eu am anunţat că dictatorul a fugit, la Constanţa nu era nimeni pe stradă, era şedinţă de partid la Comitetul Judeţean.

În timpul şedinţei s-a auzit la radio că dictatorul a fugit şi primul secretar a întrebat cine a dat pe Europa Liberă? Un funcţionar i-a spus că e pe Radio România şi atunci au dat drumul la televizor şi ne-au văzut pe mine şi pe Caramitru spunând că dictatorul a fugit.

S-a trecut într-o seară de la comunism a capitalism

A fost un miracol, da, a ieșit lumea în stradă, dar România a avut cei mai puțini disidenți: Doina Cornea, care era o băbuță simpatică, Mircea Dinescu, care era considerat un poet nebun, și mai erau vreo doi-trei băieți mai tineri .

Eu am publicat texte, întregi, în afară de scrisoarea mea din revista Liberation, am publicat pamflete în ziare nemțești. Ce s-a scris? Dinescu s-a prefăcut.

PUTEREA: De la „Mircea, fă-te că lucrezi!” au curs multe comentarii

Mircea Dinescu:

El (n.r. Ion Caramitru) a spus „arată că lucrezi!”.

Eu am zis: nu am cum să arăt că eu nu am cum să scriu, fiindcă tensiunea era foarte mare: îți dai seama cu o juma-o oră înainte eram arestat la domiciliu. Eram, cred, singurul care nu s-a prefăcut, pentru că până și Caramitru a jucat în filme, dacă e vorbă, și toți din spatele meu, toți se prefăceau, că erau băieți de la televiziune. Unii chiar pregăteau spectacolul de sfârșit de an cu Ceaușescu, unii și-au luat carnete de revoluționar, nu știu dacă știți acest lucru, eu nu mi-am luat, evident, poate 90% erau prefăcuți.

Eu păream un nebun cu ochii holbați, că a venit o babă la mine după ce am ajuns președinte al Uniunii Scriitorilor… și a venit o bătrână… și mi-a zis: dumneata ești cel de la televizor? Zic: da.

Păi măi, zice, te văd normal, când te-am văzut cu ochii bulbucați la televizor, m-am închinat și am zis: Doamne, Dumnezeule, a fugit un nebun și a venit altul. Adică fugise Ceaușescu și-am venit eu…