Mircea Geoană, gafă majoră într-un interviu: I-a urat sănătate Regelui Mihai, decedat de aproape șapte ani
Mircea Geoană, fost președinte al PSD și actual candidat la alegerile prezidențiale, a comis o gafă de proporții în primul interviu acordat după anunțarea candidaturii sale. În cadrul interviului pentru PRO TV, Geoană i-a urat sănătate Regelui Mihai, deși fostul suveran al României a decedat în urmă cu aproape șapte ani.
“Mă întorc la ceea ce spunea Regele Mihai în 2011, când a făcut 90 de ani, Dumnezeu să-i dea sănătate. Am fost și în Senat când a avut ultimul discurs. Țara are nevoie de cârmuitori drepți și pricepuți. Astăzi România nu are cârmuitori nici drepți, nici pricepuți”, a declarat Geoană, referindu-se la discursul istoric al Regelui Mihai din Parlament.
Afirmația lui Geoană a stârnit rapid reacții în spațiul public, având în vedere că Regele Mihai a murit în decembrie 2017, la vârsta de 96 de ani. La scurt timp după difuzarea interviului, Geoană a revenit cu o precizare pe Facebook, exprimându-și regretul pentru greșeala de exprimare.
”Greșeală regretabilă”
“În emisiunea de la ProTV, am făcut o greșeală de exprimare când m-am referit la Regele Mihai, pe care o regret. Regele Mihai este unul dintre reperele națiunii române și va rămâne veșnic în memoria noastră pentru exemplul de decență, sacrificiu și iubire de țară. Odihnească-se în pace!”, a scris Geoană pe rețelele sociale.
Interviul a fost difuzat la câteva ore după ce Geoană, în vârstă de 66 de ani, și-a anunțat candidatura ca independent pentru alegerile prezidențiale. Fost secretar general adjunct al NATO, Geoană nu este la prima încercare de a câștiga președinția României. El a candidat în 2009 din partea PSD, pierzând în turul al doilea în fața lui Traian Băsescu.
Ion Iliescu și “prostănacul”
În cadrul aceluiași interviu, Geoană s-a referit și la momentul în care l-a înfruntat pe Ion Iliescu în cadrul unui congres al PSD, subliniind curajul de a se opune liderului istoric al partidului. Această afirmație vine în contextul unei faimoase remarci făcute de Iliescu în 2005, când l-a numit pe Geoană “prostănac”.
În martie 2005, cotidianul Adevărul nota că Ion Iliescu l-a acuzat pe Geoană că a greșit în strategia de campanie la alegerile prezidențiale din 2004, contribuind astfel la pierderea alegerilor de către Adrian Năstase.