Era Edi Iordănescu s-a încheiat după 910 zile, timp în care fiul Generalului a experimentat atât eșecuri, cât și succese remarcabile.
La început, a înregistrat contraperformanța rară de a retrograda România din divizia B a Ligii Națiunilor, deși eram favoriți la promovarea în Divizia A. Ulterior, surprinzător, Răzvan Burleanu a decis să îi acorde încredere, decizie care s-a dovedit inspirată, deoarece am câștigat neînvinși grupa de calificare la EURO și am ajuns până în optimi după ce am câștigat grupa.
Acum, obiectivul major al României, pe lângă revenirea în Divizia B a Ligii Națiunilor, este calificarea la turneul final al CM 2026, primul turneu cu 48 de echipe naționale, care se va desfășura în SUA, Canada și Mexic. Calificarea este însă mult mai dificilă, deoarece doar locul 1 merge direct, iar locul 2 trebuie să joace un baraj.
Edi Iordănescu a justificat despărțirea de echipa națională prin atacurile constante primite, inclusiv după ce România a ajuns în optimi la EURO, dar alte voci susțin că s-a temut de dificultatea obiectivului de calificare la CM. Cert este că marți va avea loc o ședință a Comitetului Executiv al FRF pentru a stabili candidații pentru postul de selecționer.
Toate informațiile indică faptul că primul căruia i se va propune rolul de selecționer va fi Gică Hagi, datorită relației sale normalizate cu Răzvan Burleanu și a dorinței sale de revanșă după ce în 2002 a ratat dramatic, la baraj, în fața Sloveniei, prezența la turneul final al CM din Japonia și Coreea de Sud.
Întrebat despre acest subiect la finalul partidei Oțelul – Farul, Hagi a lăsat clar de înțeles că este interesat de ofertă, declarând că „vom vedea mai devreme sau mai târziu ce va fi”. Dacă va deveni noul selecționer, va apărea un conflict de interese, deoarece este antrenorul Farului și va trebui să renunțe la această funcție.
Se pare că Hagi a pregătit terenul, obținând acordul finului său, Adrian Mutu, de a prelua conducerea Farului. Dacă nu, varianta de rezervă ar fi Mirel Rădoi. Totuși, dacă FRF nu ajunge la un acord cu Hagi, Mutu și Rădoi rămân variante pentru postul de selecționer. Oricum, o decizie trebuie luată rapid, deoarece pe 6 septembrie avem meci cu Kosovo în grupa din divizia C a Ligii Națiunilor.