Misterele României: Haiducii din Cârligele și un poem popular inestimabil

Publicat: 29 iun. 2024, 08:31, de Radu Caranfil, în Pamflet , ? cititori
Misterele României: Haiducii din Cârligele și un poem popular inestimabil

Profesorul de istorie Andrei Dima, sătul de agitația cotidiană a Bucureștiului, a decis să se retragă în liniștea rurală a satului Cârligele, județul Vrancea. După ce a văzut un anunț pe OLXYZ.ro despre o casă veche din Cârligele, foarte potrivită pentru planurile lui, Andrei a simțit că acela este locul perfect pentru a-și cultiva pasiunea pentru istorie într-un mediu liniștit.

Aventura începe

Ajuns în Cârligele, Andrei a fost impresionat de peisajul pitoresc și de ospitalitatea localnicilor. Casa, cu aspectul ei rustic și curtea generoasă, avea un farmec aparte. După ce a achiziționat proprietatea, Andrei a început procesul de curățare și renovare. Într-o zi, în timp ce curăța podul plin de praf și obiecte vechi, a descoperit două tablouri mici, dar extrem de interesante.

Descoperirea misterului

Cele două portrete prezentau figuri de bărbați care emanau un aer de demnitate și forță. Fascinat de chipurile celor doi, Andrei a decis să afle mai multe despre identitatea lor. A început să cerceteze prin arhivele locale și să discute cu bătrânii satului, în speranța de a descoperi povestea din spatele tablourilor.

Căutarea adevărului

Cercetările lui Andrei l-au dus în adâncurile istoriei locale, unde a descoperit legendele haiducilor care au terorizat boierimea din ținutul Focșanilor acum 200 de ani. Numele lor erau Bahnă, Tunsu, Ponea și Popa Târziu, fiecare având o reputație de luptători iscusiți și neînfricați. Conform legendelor, acești haiduci își aveau adăposturile ascunse în pădurile dese din apropierea Cârligelor și erau cunoscuți pentru curajul lor, deseori nesăbuit și pentru dreptatea pe care o aduceau poporului împilat și tiranizat de boierimea hulpavă.

Legătura cu tablourile

După săptămâni de cercetări, Andrei a reușit să stabilească o legătură între cele două portrete și haiducii legendari. Se părea că tablourile reprezentau chiar pe șefii acestei cete de haiduci: Bahnă și Popa Târziu. Conform poveștilor transmise din generație în generație, acești doi haiduci erau considerați eroi ai poporului, protejând sătenii de abuzurile boierilor și redistribuind bogățiile furate celor săraci.

Activitățile haiducilor

Haiducii conduși de Bahnă și Popa Târziu desfășurau diverse activități pentru a-și susține cauza. Ei atacau conacele boierilor lacomi, jefuindu-le bogățiile și redistribuindu-le sătenilor săraci. Nu era vorba doar de jafuri; haiducii ajutau la organizarea satelor, apărându-le împotriva incursiunilor boierești de colectă și oferind protecție celor oprimați. Aceștia erau văzuți ca eroi de către localnici, care îi protejau și îi ascundeau de autorități.

Bahnă – haiducul muieratic

Bahnă era cunoscut nu doar pentru curajul său în lupta împotriva boierilor, dar și pentru farmecul său personal și slăbiciunea pentru femei. Avea o carismă deosebită, ceea ce îl făcea irezistibil pentru multe femei din zonă. Legendele locale spun că Bahnă era un adevărat Don Juan al vremii sale, lăsând în urmă numeroși copii din flori prin satele din apropierea Focșanilor. Faptul că multe femei din zonă vorbeau despre el cu admirație și nostalgie indică impactul său puternic asupra comunității. Această latură a sa a fost atât o binecuvântare, cât și un blestem, deoarece a creat o rețea largă de urmași și legături personale, dar a și generat conflicte și invidii.

Popa Târziu – gurmandul neînfricat

Popa Târziu era un om masiv, cu o barbă impunătoare și un apetit pantagruelic. Se spune că la o singură masă putea să consume două oițe, ceea ce îl făcea subiectul multor povești și glume printre localnici. În ciuda acestui apetit uriaș, Popa Târziu era un haiduc neînfricat, cu o inimă mare și o voință de fier. Era cunoscut pentru generozitatea sa, împărțind mereu prada cu cei săraci și nevoiași. A rămas în inimile oamenilor ca un adevărat protector, un om care își folosea forța și curajul pentru a apăra drepturile celor oprimați. Festinurile organizate de el erau celebre, adunând sătenii într-o atmosferă de sărbătoare și camaraderie.

Tunsu – poetul tăcut

Tunsu era un haiduc deosebit de ceilalți prin firea sa introvertită și talentul său literar. Era cunoscut ca fiind extrem de tăcut, atât de mult încât mulți credeau că este mut. În realitate, Tunsu își exprima gândurile și sentimentele prin poeme populare, pe care le scria cu măiestrie. Aceste poeme circulau printre săteni, devenind parte din folclorul local. Tunsu avea o sensibilitate aparte pentru frumos și justiție, iar cuvintele sale inspirau curaj și speranță. Deși era tăcut, prezența sa era simțită puternic în ceată, iar loialitatea și inteligența sa strategică îl făceau un lider de neprețuit.

Profesorul Dima a reconstituit una dintre lucrările atribuite haiducului Tunsu, culegând răbdător fragmentele de poem care încă stăruiau în memoria colectivă locală. Iată un poem ce stă mărturie perenă pentru geniul popular românesc:

Balada haiducului Tunsu

Haida-de, măriți boieri,

Ghiftuiți și azi și ieri,

Vine Tunsu dinspre codri,

Bahnă și cu ai lui lotri.

La marginea luncii-n deal,

Lângă-al nostru vechiul mal,

Iacă Tunsu-n straie vechi,

Cu arginți pe la urechi.

Bate-n piept și sună tare,

Goarna zdrăngăne-n pieptare,

Cu cuțitu-n mâna dreaptă,

Tunsu strigă fără-așteaptă:

Boiernași cu gălbiori,

Stați cu curu pe comori,

Dar la noi, la necăjime,

Numa jale și cruzime.

Vă tai capu’, vă iau traiu’,

Polobocu și mălaiu,

Că din munca mea și-a fratei,

Huzuriți pe burți lăsate.

Când fișicul vi-l zăresc,

Eu pe loc mă înnegresc,

Mă-nfurii, mă răsucesc,

Pe boieri îi chelfănesc.

Răzășii din satul mare,

N-au nimica de mâncare,

Iar boierii, în palaturi,

Chefuiesc și-s pe la-nalturi.

Dați-mi mie un topor,

Și un cal de jar domol,

Să mă duc înspre conace,

Să-i aprind la zgaibarace.

Așa zice Tunsu-amarnic,

Cu ghioaga izbește harnic,

Boierii în miez de noapte,

Să-nțăleagă-a noastră carte.

Fie iarăși de știut,

Bahnă, Ponea v-au bătut,

Tunsu mi v-a blestemat,

Și-au făcut dreptatea-n sat.

De-i vedeți, boierii triști

Fug stricați, fug în restriști,

Bahnă și Popa Tîrziu

Vă sorb vinul ghiurghiuliu.

Duceți-vă pe pustiu!”

Sfârșitul cetei și moștenirea haiducilor

De-a lungul anilor, ceata lui Bahnă a devenit tot mai celebră și, implicit, tot mai vânată de autorități. În cele din urmă, din cauza unei trădări interne, ceata a fost destructurată într-o confruntare sângeroasă. Bahnă și Popa Târziu au fost capturați și executați, iar poveștile despre curajul și sacrificiul lor au rămas în inimile localnicilor.

Casa din Cârligele este pe cale de a deveni muzeu.

Povestea profesorului Andrei Dima și a haiducilor din Cârligele este un exemplu fascinant de cum trecutul poate prinde viață prin descoperiri neașteptate. Tablourile mici, dar pline de semnificație, au transformat o casă veche într-un loc de importanță istorică, aducând la lumină legendele uitate ale haiducilor Bahnă și Popa Târziu. Iar haiducul-poet Tunsu este pe cale de a intra în istoria literaturii populare românești. Astfel, Cârligele a devenit nu doar un refugiu pentru Andrei, ci și un loc de comemorare a eroilor locali care au luptat pentru dreptate și libertate.

Paralela contemporană

Interesant este că, în timp ce Andrei descoperea povestea haiducilor, el a observat o asemănare frapantă între portretele lui Bahnă și un anumit politician contemporan, cunoscut pentru abilitatea de a lua de la fraieri și a-și redistribui sieși beneficiile. Această asemănare a stârnit controverse și discuții despre cum istoria se poate repeta, dar nu neapărat în aceleași forme.