Mită electorală la Prahova: alimente, cozonac, vin de Paște. De la toată lumea
Vechile metehne ale politicienilor români în prag de alegeri n-au dispărut și încetul cu încetul încep să se facă simțite și în acest an. Cum Paștele este peste doar câteva zile, politicienii simt nevoia să facă acte de bunătate și să ofere alegătorilor unele surprize de Paște: alimente, cozonaci, vin, însoțite de pliante, bineînțeles.
De exemplu, organizația PSD Prahova a denunțat public o posibilă mită electorală dată locuitorilor din Ploiești. Concret, locuitorii din Ploiești au primit de la liderii filialei PNL Prahova și PNL Ploiești cadouri de Paște, adică cozonac și vin, alături de pliante, după cum reiese, de altfel, și din pozele postate de cetățeni pe Facebook.
Reprezentanții PSD Prahova se declară consternați de mita electorală dată, în aceste zile, locuitorilor din Ploiești de către liderii filialei PNL Prahova și PNL Ploiești.
„Într-o ultimă încercare de a câștiga puțin capital electoral, Iulian Dumitrescu, președintele cercetat penal al PNL Prahova și șef suspendat din funcție al CJ Prahova, împreună cu Roberta Anastase, președintele PNL Ploiești și candidatul PNL la funcția de primar al municipiului Ploiești, Bogdan Nica, se folosesc de apropierea Sărbătorilor Pascale pentru a da pachete cu cozonac și vin drept mită electorală în Ploiești!
Pe această cale, atragem public atenția asupra acestei mituiri a electoratului și adresăm public trei întrebări președintelui PNL Prahova, Iulian Dumitrescu, președintelui PNL Ploiești, Roberta Anastase, cât și candidatului PNL la Primăria Ploiești, Bogdan Nica:
- Care este sursa fondurilor din care au fost achiziționate aceste 10.000 de pachete?
- PNL Prahova sau vreuna dintre cele trei persoane enumerate anterior pot prezenta dovada achiziționării legale a acestor bunuri?
- Conducerea centrală a PNL este de acord cu astfel de practici de mituire a electoratului?”, se arată în postare.
PSD Prahova face apel la ploieșteni și la prahoveni să nu se lase cumpărați de această mită electorală. „Votul alegătorilor nu poate fi cumpărat, iar acest lucru trebuie să fie înțeles și de către Iulian Dumitrescu și camarila sa”, se arată într-o postare a PSD Prahova pe Facebook.
Sacoșe cu alimente la Urlați
Cadouri de Paște au ajuns și la Urlați. De data aceasta filiala AUR Prahova este cea care semnalează situația.
„Astăzi, 1 Mai, în oraşul Urlaţi a avut loc un act incalificabil care încalcă nu doar principiile democratice, ci şi valorile fundamentale ale unei campanii electorale corecte şi etice. Candidatul PSD la primăria Urlaţi, însoţit de senatoarea Laura Moagher, au împărţit mită electorală sub pretextul unei acţiuni umanitare”, se arată într-un comunicat al AUR Prahova.
Reprezentanții AUR Prahova susțin că nu sunt de acord cu aceste practici pe care le condamnă.
”Este inacceptabil ca un partid politic să recurgă, în 2024, la astfel de tactici de manipulare în speranţa că vor obţine voturi. Este o insultă la adresa cetăţenilor şi a democraţiei să încerci să-ţi câştigi susţinerea prin cumpărarea de voturi cu ajutorul unor sacoşe cu alimente. Îi cerem public PSD Prahova să înceteze imediat aceste pomeni electorale şi să respecte integritatea procesului democratic”, arată reprezentanții formațiunii politice.