Modificări majore în școli. Teste antidrog și analize de sânge pentru elevi
Consumul de droguri a crescut alarmant în rândul adolescenților, motiv pentru care autoritățile au de gând să introducă teste antidrog în instituțiile de învățământ.
Elevii ar putea fi nevoiți la început de an școlar să își facă analize de sânge pentru a stabili dacă au consumat droguri – așa arată propunerea venită din partea prefectului Capitalei, Rareș Hopincă pentru a combate fenomenul drogurilor. El susține că ar fi cerut Agenției Naționale Antidrog (ANA) să realizeze un chestionar printre părinți și elevi din care să rezulte ce părere au despre introducerea unei astfel de măsuri. O altă întrebare din chestionar s-ar referi la testarea antidrog în școli.
Prefectul Capitalei a anunțat, pe Facebook, că miercuri a avut o ședință cu reprezentanții mai multor instituții: ANA, Direcția de Sănătate Publică, Jandarmeria, Poliția, Inspectoratul Școlar și Direcția Regională Vamală, pe tema consumului de droguri.
„Direcția de urmat este de a găsi acele mijloace corecte, legale și morale prin care să reușim să combatem consumul acestor substanțe în rândul populației și, cu precădere, în rândul tinerilor, cea mai vulnerabilă categorie socială din acest punct de vedere”, scrie prefectul Capitalei.
Rareș Hopincă susține că le-a cerut celor de la ANA să facă o serie de chestionare pentru a vedea opinia părinților și a elevilor în legătură cu trei subiecte.
Chestionar cu trei întrebări pentru elevi și părinți
De asemenea, în ședința de miercuri s-a decis ca Agenția Națională Antidrog să realizeze un chestionar în trei puncte, prin care să fie cerută opinia părinților și a elevilor majori referitor la:
1) testarea în școală cu aparat antidrog;
2) prezentarea unei adeverințe medicale la începutul anului școlar care să ateste că respectivul copil și-a făcut analize de sânge antidrog (dar care să nu prezinte rezultatele analizelor);
3) introducerea în curiculă a unei ore de educație antidrog în școală”, a anunțat prefectul.