Mohammad Murad, lămuriri în ceea ce privește posibila investiție la Dinamo: „Sunt implicat în această construcţie” (Video)
Mohammad Murad a vorbit despre posibilitatea de a investi la Dinamo București.
Omul de afaceri a declarat că nu este de acord să investească în ceva care nu este clar încă. Mohammad Murad speră ca într-o săptămână sau două să fie lămurite toate aspectele astfel încât să fie anunţată noua construcţie.
“La Dinamo stau lucrurile aşa: sunt foarte multe subiecte de discutat din trecut. Tot ce s-a întâmplat rău din anii 40 şi ceva de când a fost înfiinţat clubul până acum sunt pe masa negocierilor. Sunt datorii, sunt probleme de abordare, sunt probleme de lipsă de performanţă. Sunt probleme majore din care acum se încearcă să se tranşeze acele probleme care sunt din trecut. Se face o renovare, să nu zic o distrugere, încât să putem reconstrui ceva pe următorii 10 – 20. Sunt implicat în această construcţie, avem comunicare cu cei de la club şi cu administratorul special. Nu e uşor deloc pentru că este vorba de o clarificare a tuturor aspectelor negative care pot să ducă la un nou blocaj în viitor. Încercăm să clarificăm totul ca să nu mai existe niciun blocaj”, a declarat Murad, într-un clip video postat pe pagina sa de Facebook