Moldovenii au dat lovitura: Trans-Oil va livra Egiptului 10.000 tone de ulei de floarea soarelui

Publicat: 10 sept. 2022, 08:30, de Viorela Pitulice, în ESENȚIAL , ? cititori
Moldovenii au dat lovitura: Trans-Oil va livra Egiptului 10.000 tone de ulei de floarea soarelui

Compania TOI Commodities, parte a grupului Trans-Oil, cel mai mare jucător de pe piața cerealelor și oleaginoaselor din Republica Moldova, va livra Egiptului o cantitate de 10.000 de tone de ulei de floarea soarelui, după ce a câștigat o licitație organizată la începutul lunii septembrie de agenția guvernamentală egipteană pentru achiziționarea de alimente GASC.

Egiptenii au organizat licitație pentru achiziționarea a 30.000 de tone de ulei de soia și 10.000 de tone de ulei de floarea soarelui, arată Mold-Street.com.

 Competiție mare

  • La uleiul de floarea-soarelui, au existat oferte din partea a opt companii la prețuri cuprinse între 1.333 dolari și 1.550 dolari pentru o tonă în loturi de 5.000 – 15.000 de tone.
  • La uleiul de soia, oferta a venit din partea unui număr de șase companii la prețuri cuprinse între 1.405 dolari și 1.475 dolari pentru o tonă în loturi de 6.000 – 30.000 de tone.

În final, GASC a contractat în cadrul licitației 27.000 tone de ulei de floarea-soarelui, cu livrare în perioada 11-30 noiembrie:

  • 11 000 de tone de la ASTON, la un preț de 1.300 dolari pe tonă, C&F (Cost and Freight – CFR)
  • 10 000 de tone de la TOI COMMODITIES, la un preț de 1.300 dolari pe tonă, C&F
  • 6 000 de tone de la EGYPTIAN AFRICAN CO, la un preț de 1.300 dolari pe tonă, C&F.

TOI Commodities Sa este subsidiara din Elveția a grupului Trans-Oil, prezent și pe piața din România.

„Am devenit competitivi doar ca urmare a anulării deciziei (Dispoziției nr. 21 din 18 mai 2022 a Comisiei pentru Situații Excepționale), potrivit căreia TVA-ul la exportul și reexportul de ulei de floarea-soarelui se făcea fără drept de deducere”, a precizat Vitali Butnaru, directorul financiar al grupului Trans-Oil.

La licitație a fost folosită compania din Elveția pentru că „trebuia să prezentăm o garanție bancară către GASC”, a spus Butnaru.