21:13 • SOCIAL
Fără precedent: Moment de reculegere pe întreaga planetă, în memoria lui Maradona
Toate stadioanele de fotbal pe care vor avea loc partide în acest week-end ar putea ține un moment de reculegere, în memoria lui Maradona. Solicitarea a fost transmisă vineri de FIFA celor 211 federaţii membre.
Conform cererii, la toate meciurile din weekend ar urma să fie ţinut un minut de reculegere în memoria fostului mare fotbalist argentinian Diego Maradona, transmite EFE, citat de Agerpres.
Forul fotbalistic mondial vrea astfel să-şi arate consideraţia faţă de Maradona, care a decedat miercuri, din cauza unui stop cardiac, la vârsta de 60 de ani. FIFA doreşte ca fostul mijlocaş să fie omagiat la toate meciurile care vor avea loc în lume vineri, sâmbătă şi duminică.
Într-un comunicat, organizaţia condusă de Gianni Infantino l-a numit pe Maradona „unul dintre cele mai mari simboluri ale fotbalului din toate timpurile”.