Moment emoționant: Gheorghe Hagi și-a reținut din greu lacrimile în momentul când a primit cea mai înaltă distincție a României

Publicat: 12 mart. 2025, 12:21, de Cristian Matache, în SPORT , ? cititori
Moment emoționant: Gheorghe Hagi și-a reținut din greu lacrimile în momentul când a primit cea mai înaltă distincție a României

Gheorghe Hagi, considerat unul dintre cei mai mari fotbaliști români din toate timpurile, a primit Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler, cea mai înaltă distincție a statului român. Ceremonia a avut loc la Palatul Cotroceni, în prezența președintelui României, Ilie Bolojan, a membrilor Generației de Aur, a familiei și a altor mari personalități din sport.

În cadrul evenimentului, președintele României a subliniat contribuția excepțională a lui Gheorghe Hagi la afirmarea sportului românesc și la promovarea imaginii țării la nivel internațional. „Domnule Hagi, este o onoare pentru mine să vă ofer această distincție ca semn al respectului, al recunoștinței și al mulțumirii pentru tot ceea ce ați făcut pentru sportul românesc”, a declarat șeful statului.

De-a lungul unei cariere impresionante, Gheorghe Hagi a scris pagini de aur în fotbalul românesc, fiind liderul Generației de Aur și unul dintre cei mai valoroși jucători ai anilor ’90. Cu o carieră de peste 50 de ani dedicată sportului, atât ca jucător, cât și ca antrenor, Hagi a lăsat o moștenire importantă prin Academia de Fotbal Gheorghe Hagi, unde formează noile generații de fotbaliști.

Vizibil emoționat, fostul mare internațional și-a exprimat recunoștința pentru acest moment special: „Sunt onorat, sunt fericit, sunt împlinit. Am muncit toată viața pentru fotbal și sunt recunoscător pentru această distincție”. Hagi a mulțumit familiei, colegilor și antrenorilor care i-au marcat parcursul profesional, subliniind importanța muncii și a educației în formarea campionilor.

Evenimentul  a adunat nume imense ale sportului românesc, precum Simona Halep, Mircea Lucescu sau Nadia Comăneci. Hagi a venit însoțit de familie, absent fiind doar Ianis Hagi.