Moment emoționant într-o sinagogă istorică din Budapesta: Rugăciunile răsună din nou
Sinagoga de pe strada Rumbach din Budapesta, distrusă de naziştii din Ungaria aflată sub ocupaţie, a fost în cele din urmă redeschisă.
Pentru tânărul său rabin, oficierea primei rugăciuni în interiorul acesteia a fost un moment ”plin de emoţii”. Impunătoarea clădire în stil maur, proiectată în 1872 de arhitectul vienez Otto Wagner, ”are o istorie lungă şi a fost martora unor evenimente triste”, a explicat pentru AFP Peter Deutsch. ”Încă nu-mi vine să cred că eu continui această istorie’‘, a adăugat el.
Proporţiile sale elegante o fac ”cu siguranţă una dintre cele mai frumoase sinagogi din Europa”, a declarat entuziasmat Deutsch, în vârstă de 35 de ani, unul dintre cei mai tineri rabini ortodocşi din Ungaria. Nu departe se află Marea Sinagogă, a doua ca mărime din lume, după cea din New York, în cartierul-ghetou din Budapesta din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, de unde aproximativ 600.000 de evrei maghiari au fost deportaţi şi au pierit în lagărele naziste.
O operaţiune în valoare de 9,2 milioane de euro
Distrusă aproape în totalitate, în 1944-45, sinagoga a ajuns în paragină şi a fost închisă definitiv în anii ’60. După revenirea clădirii în comunitatea evreiască, în 2006, a fost nevoie de şase ani pentru a o renova, o operaţiune în valoare de 9,2 milioane de euro, finanţată de guvernul maghiar.
Sinagoga, care găzduieşte de asemenea un muzeu şi o cafenea, este prezentată drept un centru cultural, un spaţiu ”deschis”, atât pentru diferitele curente ale iudaismului, cât şi pentru vizitatori şi turişti.
Comunitatea evreiască din Ungaria are în jur de 100.000 de membri, fiind cea mai mare din Europa Centrală