Moment istoric: Richard Branson, primul miliardar care pleacă în spațiu. Unde poate fi urmărită decolarea (VIDEO)
Un zbor a cărui pregătire a durat 17 ani îl va duce, duminică, pe miliardarul Richard Branson din deșertul New Mexico până la marginea spațiului.
Prin acest zbor se dă oficial startul turismului spațial. Opt oameni vor lua parte la această misiune pe care întreaga omenire o poate urmări în direct.
Este o călătorie istorică, iar mizele ei, dincolo de progresul tehnologic, sunt deopotrivă economice.
La scurt timp după răsăritul soarelui (ora locală), naveta SpaceshipTwo Unity a companiei Virgin Galactic și avionul purtător VMS Eve vor decola de pe o pistă construită într-una dintre cele mai pustii zone de deșert din America de Nord, în New Mexico. La bordul avionului spațial suborbital se va afla pentru prima dată un efectiv complet: doi piloți, trei angajați ai Virgin Galactic și Richard Branson, fondatorul miliardar al companiei.
Richard Branson, miliardarul în vârstă de 70 de ani, a investit 16 ani din viață și peste 1 miliard de dolari pentru a face, în sfârșit, scurta călătorie până la marginea spațiului. Branson va fi însă primul om care ajunge în spațiu fără o pregătire prealabilă în domeniu: va fi primul turist spațial.
Cine este Richard Branson
Sir Richard Charles Charles Nicholas Branson, născut la 18 iulie 1950, este om de afaceri, investitor, filantrop britanic. În anii 1970 a fondat grupul Virgin, care astăzi controlează peste 400 de companii din diverse domenii.
Se numără printre cei mai bogați oameni din Regatul Unit, cu o avere estimată de Forbes, în iulie 2021, la 5,7 miliarde de dolari.
Richard Branson este unul dintre cei mai cunoscuți miliardari ai lumii, atrăgând atenția cu stilul lui de viață excentric. A fost prima persoană din lume care a traversat Atlanticul cu balonul, iar în 2007 a sărit de pe acoperișul Casino Palms din Las Vegas pentru a marca zborul inaugural al companiei sale aeriene Virgin America.
În 2004, a fondat compania de zboruri spațiale Virgin Galactic, care a dezvoltat avionul spațial suborbital SpaceShipTwo, conceput pentru turismul spațial.
În martie 2000, Branson a fost făcut cavaler la Palatul Buckingham pentru „servicii aduse antreprenoriatului”.
Cu nouă zile înaintea lui Jeff Bezos
Richard Branson și-a programat zborul către limita spațiului cu nouă zile înainte ca un alt miliardar, Jeff Bezos, să ajungă pentru prima dată în spațiu cu racheta sa Blue Origin. Bezos va zbura pe 20 iulie, când se împlinesc 52 de ani de când omul a pășit pe Lună.
Branson a insistat că nu există nicio întrecere între el și Bezos, dar sincronizarea este totuși greu de ignorat.
- Citește și Orgoliile miliardarilor depășesc planeta. Când vor ieși în spațiu Richard Branson și Jeff Bezos
Virgin Galactic este o companie cotată la bursă care valora peste 11 miliarde de dolari la începutul acestei luni. Și, bineînțeles, mai sunt și cei 700 de potențiali clienți, care așteaptă răbdători la coadă, gata să plătească peste 200.000 de dolari fiecare pentru o astfel de călătorie.
„Cred cu adevărat că spațiul ne aparține tuturor”, spune Branson. „Virgin Galactic se află în avangarda unei noi industrii spațiale comerciale, care este gata să deschidă spațiul pentru omenire”, consideră miliardarul.
Cât va dura zborul de duminică
Decolarea avionului WhiteKnightTwo este așteptată în jurul orei locale 7 a.m. (16:00, ora României).
VSS Unity va decola practic sub aripile avionului său purtător, VMS Eve. La o altitudine de aproximativ 15.000 de metri, Eve va „elibera” aeronava Unity, iar avionul spațial își va croi propriul său drum spre spațiul suborbital.
Vor trece cel puțin 30 de minute până când nava purtătoare va ajunge la altitudinea de la care VSS Unity se va desprinde și își va aprinde motorul de rachetă.
După ce va ajunge la o altitudine de aproximativ 90 de kilometri deasupra Pământului, Unity va pluti puțin în microgravitație. Faza de imponderabilitate – când nava ajunge în vârful traiectoriei sale suborbitale – va dura aproximativ patru minute.
Apoi, aeronava se va întoarce și va ateriza pe Spaceport America, baza aeriană a Virgin Galactic. Iată cum s-a întâmplat în timpul unui test din decembrie 2020:
Și avionul purtător, VMS Eve, se va întoarce pe același aerodrom.
Cu totul, va fi o experiență care probabil nu va dura mai mult de 90 de minute de la decolare.
Cum poate fi urmărit în direct zborul lui Richard Branson
Virgin Galactic va avea o transmisiune în direct a misiunii pe care o puteți urmări chiar aici:
Printre colegii de zbor ai lui Richard Branson se vor număra Beth Moses, astronaut instructor-șef la Virgin Galactic, Colin Bennett, inginerul-șef de operațiuni al Virgin Galactic, și Sirisha Bandla, vicepreședintele pentru afaceri guvernamentale și operațiuni de cercetare al companiei.
VSS Unity va fi pilotat de Dave Mackay și Michael Masucci, iar C.J. Sturckow și Kelly Latimer vor pilota avionul purtător VMS Eve.