Monseniorul greco-catolic din Ucraina, Sviatoslav Șevtciuk: ”Războiul nu ne va împiedica să celebrăm Crăciunul”

”Mai mulți oameni vor merge pe front pentru a celebra bucuria Crăciunului cu soldații noștri”, spune șeful Bisericii greco-catolice din Ucraina, Monseniorul Șevtciuk.

”Opriți acțiunile militare, încetați să ne mai ucideți – acesta va fi primul pas spre pacea autentică și durabilă” , îndeamnă Monseniorul, citat de Vatican News. Și în timp ce lansează această rugă pentru Ucraina și ucraineni, în biblioteca din spatele lui se vede o cască și o vestă anti-glonț. Monseniorul recunoaște că sunt foarte grele, dar trebuie să le folosească zilnic. Cineva chiar glumea că acestea au devenit noile veșminte liturgice, spune arhiepiscopul principal de Kiev-Halyc și șeful Bisericii Greco-Catolice Ucrainene.

Multe s-au schimbat încă din primele zile ale agresiunii ruse contra Ucrainei, de la sfârșitul lunii februarie. Se putea vedea ploaia de foc care cădea acolo, precizează Monseniorul, arătând spre o fereastră. El, împreună cu sute de persoane, s-au refugiat în cripta Catedralei Învierii.

”Vom sărbători Crăciunul în frig și întuneric”

Azi, el vorbește mai liniștit. Se gândește mai ales la Sărbătoarea Crăciunului.

12:22, 08.10.2024 • METEO

Meteorologii anunță un Crăciun și Revelion „ca pe vremuri”: Zăpadă și temperaturi scăzute în toată țara

Avem obiceiului de a colinda de Crăciun la vecinii noștri, în special la cei mai nevoiași pentru a împărtăși împreună bucuria Nașterii Domnului.

Toți ucrainenii se întreabă acum dacă va mai fi bucurie de Crăciun, dacă vor mai colinda sau va trebui să tacă și să plângă. Monseniorul le răspunde categoric: Da. Da, Crăciunul va fi aici. Avem dreptul să sărbătorim bucuria Crăciunului care nu vine dintr-un divertisment profan, ci vine din Cer, căci Prințul păcii se va naște.

Celebrările vor ajunge și pe front, spune Monseniorul, cineva va fi acolo și va cânta pentru soldați.

În epoca sovietică – își amintește Monseniorul – colindele de Crăciun erau o formă de protest contra regimului comunist ateu. Oamenii cântau pentru a-și învinge angoasele și tristețile. Colindele de Crăciun sunt o expresie a credinței creștine, reprezintă o cateheză cântată a nașterii lui Isus. Așadar, mulți se pregătesc pentru a merge să cânte soldaților noștri. Știu că numeroși studenți se organizează.

”Crăciun va fi în fiecare adăpost antiaerian și în fiecare familie. Vom sărbători Crăciunul în frig și întuneric.  Asta ne va ajuta să trăim istoria Familiei Sfinte prin propria noastră experiență, tot în frig și întuneric, dar cu o bucurie celestă, transmite Monseniorul.   

Să nu ne obișnuim cu războiul

Prin tot ceea ce face și spune, Monseniorul greco-catolic ucrainean transmite un mesaj de speranță, într-un moment când atacurile par să se mai fi domolit și când multe localități au fost eliberate. ”Da, dar trebuie să fim atenți. Când se aude alerta aeriană, trebuie să fim pregătiți. Asta arată că pericolul nu a scăzut, dar că oamenii au început să se obișnuiască din punct de vedere psihologic. Este un risc, deoarece acum ne confruntăm cu fenomenul rachetelor. Ele pot să cadă oriunde, la Kiev, la Lvov… În Ucraina, nu există un loc sigur.

Frigul

În fața acestei realități, ucrainenii trebuie să facă față urgențelor. Și în acest moment prima urgență pentru Ucraina în război este frigul și imposibilitatea de a se încălzi din cauza întreruperilor și raționalizării curentului electric.

De altfel, al cincilea val este constituit din refugiați care se îndreaptă cu precădere spre centrul și estul Ucrainei. Ei sunt numiți refugiații ”termici”, adică sunt ucraineni care fug nu neapărat de război, ci de frig.

Fără electricitate

Nu eram pregătiți să trăim fără electricitate și să hrănim atâtea persoane, mărturisește Monseniorul. Am făcut totul pentru a construi bucătării în care să pregătim hrană caldă. Una din bucătării va fi gata în următoarele zile și urmează să organizăm distribuția alimentelor. Monseniorul știe că nu poate să-i hrănească pe toți cei care au nevoie, dar încearcă să găzduiască pe oricine are nevoie. Este o lucrare pastorală, spune Monseniorul.

Din prima clipă a invaziei, în 24 februarie, Monseniorul transmite mesaje video difuzate pe web. În prima zi, toată lumea era dezorientată, pe cer se vedeau elicoptere rusești, iar pe străzi, tancuri.

Lumea a început să mă întrebe: Trăiești? Unde ești? Ce faci? Nu știam ce să le răspund. Nu știam dacă voi mai fi viu în următoarele două ore. Și atunci i-am spus scretarului că trebuie să transmitem un mesaj pentru a confirma că suntem vii. Monseniorul și-a dat seama că, prin aceste mesaje, poate să-i ajute pe oameni să-și învingă frica și poate să le vorbesc despre speranță care este esența credinței.

Este adevărat, după două-trei săptămâni,  Monseniorul s-a întrebat dacă merită ceea ce făcea. Și răspunsul a venit de la o bătrână.

Într-o zi –  relatează Monseniorul –  m-am dus la Zytomir, într-o parohie, unde o bătrână s-a apropiat de mine și mi-a spus: trăim într-o teroare continuă, ne este frică și este bine că ne vorbești. La care Monsenionul i-a subliniat femeii că nu mai are ce să le zică. Și, totuși, bătrâna l-a îndemnat să continue, deoarece nu ceea ce spune este important, ci faptul că este cineva care vorbește cu ei.

Bătrâna l-a convins să nu abadoneze acest demers chiar dacă nu întotdeauna știa ce le va spune. Dar a simțit că oamenii au nevoie acum mai mult ca oricând să audă vocea Bisericii lor și să simtă astfel că aceasta îi însoțește pe calea calvarului.