Morminte cu cenușă umană, descoperite de arheologii din Timiş

Publicat: 15 aug. 2020, 14:52, de Eva Mihai, în ACTUALITATE , ? cititori
Morminte cu cenușă umană, descoperite de arheologii din Timiş

Două morminte de incineraţie cu vase cu cenuşă umană, care se pare că ar fi din perioada anului 1400 î.CH, au fost descoperite recent de Arheologii Muzeului Naţional al Banatului, împreună cu specialiştii de la Direcţia Judeţeană de Cultură, Muzeul de Istorie şi Etnografie din Lugoj şi Universitatea de Vest din Timişoara.

”Vasele au fost scoase la lumină pe sit-ul arheologic, reprezentat de tumulul numit Gramurada de la Jupani, satul Susani, comuna Traian Vuia din judeţul Timiş. Săpătura de anul acesta, din acea zonă, a început în 6 iulie şi s-a încheiat în 31 iulie. Descoperirile cele mai recente se adaugă celor din 2019, când a mai fost găsit un mormânt de incineraţie cu patru vase. Informaţiile obţinute până acum de echipa de specialişti, prin datarea cu izotopul C14, arată că mormintele aparţin unei perioade în care Banatul era locuit de populaţii ce aparţineau de perioada târzie a Epocii Bronzului. Atât descoperirile de anul acesta cât şi cele de anul trecut sunt analizate în această perioadă, procesul de restaurare a vaselor a început, urmând ca rezultatele să fie ulterior prezentate”, se arată într-un comunicat de presă, de marţi, al Muzeului Naţional al Banatului din Timişoara.

Echipa de specialişti care a făcut săpăturile de la Susani este condusă de cercetătorul Dragoş Diaconescu, de la Muzeul Naţional al Banatului, conform news.ro.

Din echipă mai fac parte arheologul Victor Bunoiu de la Direcţia Judeţeană pentru Cultură Timiş, arheologul Răzvan Pinca dela  Muzeul de Istorie şi Etnografie din Lugoj şi conf. Univ. Dr. Dorel Micle de la Universitatea de Vest din Timişoara.