Moșierul de la AFIR care și-a tras pe persoană fizică o comună din Călărași
Directorul general al Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), George Chiriță, este cel mai mare latifundiar dintre toți directorii din Ministerul Agriculturii.
Latifundiarul de la Roseti- Călărași, licențiat la 37 de ani
George Chiriță a devenit de curând o „vedetă” a presei prin organizarea unei petreceri de pomină la un hotel de cinci stele din Cluj cu ocazia unei întâlniri privind ”Analiza stadiului de implementare a PNDR 2014 – 2022, principalele provocări și măsuri necesare pentru accelerarea absorbției FEADR și pregătirea cadrului de implementare a Planului Strategic 2023 – 2027 la nivelul AFIR”.
Dar, ceea ce se știe mai puțin este faptul că directorul general al AFIR este un latifundiar de top în județul Călărași. Potrivit declarației de avere, George Chiriță deține, atenție, 880 de hectare de teren intravilan în comuna Roseti din județul Călărași.
Practic, bosul impus de liberali la șefia AFIR este „stăpânul” acestei comune dacă ținem cont de faptul că suprafața totală a acestei localități este de 70 kmp, adică 7.000 de hectare, iar doar 20% este teren intravilan.
Mai trebuie subliniat faptul că directorul general, George Chiriţă, este licenţiat în inginerie şi management în silvicultură, diplomă obţinută de la Universitatea Bioterra la vârsta de 37 de ani.