Moștenitorii Gucci, ofensați de filmul lui Ridley Scott. Familia amenință cu un proces
Filmul „House of Gucci”, în regia lui Ridley Scott, este dur criticat de moștenitorii familiei, care amenință cu un viitor proces.
Moștenitorii Gucci consideră filmul „House of Gucci”ca fiind insultător. Moștenitorii lui Aldo Gucci, fondatorul brandului de lux, amenință cu un proces casa de producție care a făcut filmul „House of Gucci”.
Aceștia susțin că în peliculă membrii familiei sunt înfățișați ca niște golani ignoranți și nepăsători față de lumea din jurul lor. Într-o scrisoare publică, membrii familiei Gucci anunță că-și rezervă dreptul de a lua măsuri legale pentru a-și proteja numele și imaginea.
Bazat pe cartea documentar apărută în 2000 „The House of Gucci: A Sensational Story of Murder, Madness, Glamour, and Greed” (Casa Gucci: O poveste senzațională despre crimă, nebunie, strălucire și lăcomie – n.r.), filmul, susțin moștenitorii familiei Gucci, atribuie protagoniștilor „un ton și o atitudine care nu le-au fost caracteristice niciodată”.
„Este extrem de dureros din punct de vedere uman și o insultă la adresa moștenirii pe care este construit astăzi brandul”, spun reprezentanții familiei.
În regia lui Ridley Scott, pelicula „House of Gucci” prezintă istoria tumultoasă a celebrei case de modă, zguduită de lupte interne, comploturi și chiar asasinate.
Incursiunea în culisele familie Gucci, unde dragostea, nebunia, crima și lăcomia se amestecă, a făcut deja din „House of Gucci” unul dintre cele mai așteptate filme ale anului. Lady Gaga, în rol principal, are șanse să intre în cursa pentru Oscar, la trei ani după musicalul „A Star Is Born”. În pelicula lui Ridley Scott joacă nume mari din cinematografie – Al Pacino, Jeremy Irons, Salma Hayek, Jared Leto. În film apare și Mădălina Ghenea.