Motive personale? O vedetă își schimbă numele!
Rapperul Kanye West a anunţat că, din motive personale, a depus la o curte de justiţie din Los Angeles o cerere oficială pentru schimbarea numelui, relatează BBC.
Acţiunea lui vine după aproximativ trei ani de când starul, fost candidat la preşedinţia SUA, a scris pe Twitter că are în plan să îşi schimbe numele, după lansarea albumului „Ye”. La acel moment, el se referea la sine ca „fiinţa” cunoscută oficial în trecut drept Kanye West, anunţând: „Sunt YE”. Rapperul în vârstă de 44 de ani a spus că noul nume are şi o importanţă religioasă pentru el.
„Sunt tu, sunt noi, este vorba despre noi”
„Cred că «ye» este cuvântul folosit cel mai des în Biblie”, spunea el în 2018. „Aşadar, sunt tu, sunt noi, este vorba despre noi. Am plecat de la Kanye, care înseamnă unicul, la doar Ye – reflecţie a ceea ce avem bun, rău, dezorientat, totul”. West, care se află în proces de divorţ cu Kim Kardashian, urmează să îşi lanseze următorul album, intitulat după mama lui, „Donda”, cât de curând, deşi a fost amânat de mai multe ori.