Motivele pentru care Ștefan Mandachi a renunțat Spartan! ”Ajungeam în burnout”
Zilele acestea, Ștefan Mandachi a dezvăluit, în cadrul unui podcast, ce l-a determinat să-și vândă o parte din afaceri, printre care și marca Spartan.
Fondatorul Strong MND Corporation, Ştefan Mandachi, a vândut compania şi marca Spartan pentru 20,3 milioane euro, explicând într-un podcast care au fost motivele.
„Antreprenorul ar trebui să se bucure, să facă doar ceea ce are chef să facă, să coordoneze echipele alături de care face el bani.
Termenul de a munci înseamnă de a robi. De câte ori ați observat că munciți și că parcă nu mai trece timpul?! Poți să spui tu că muncești atunci?!
Când ai spus că ‘merg la muncă!’, asta nu mai are nicio legătură cu antreprenoriatul. Eu mi-am dat seama că sunt rob în afacerile mele. Eu mi-am dat seama că în momentul în care vin la birou trebuie să mă abordeze CEO-ul, directorul financiar, directorul de resurse umane, administratorul (…) iar eu când ajung acolo, muncesc. Când vin acasă, spun că vin de la muncă.
Mi-am propus să nu mai muncesc în felul acesta, ci să încerc să ajung la acea stare de flux în care să nu mai robesc. Am decis ca toate afacerile mele clasice – hotel, terenuri, blocuri, HORECA, să treacă pe planul doi.
Am decis să înstrăinez business-urile, pentru că dacă mergeam pe aceeași linie, ajungeam în burnout. Și burnout-ul unde duce? La boală, la dereglaje…
Eu de ani de zile cochetez cu ‘exit-ul’. Nu mă pensionez. Dar fac astfel încât să mă dedic pasiunilor mele, să fac ceea ce mă pasionează cel mai mult cu adevărat. Antreprenorul nu poți să-l scoți din tine. De ce să muncesc, să creez pentru alții? De ce să am această obligație?
Antreprenorul nu este sclavul afacerii! E o confuzie majoră la nivelul societății. Se confundă borcanele. Se crede că a fi antreprenor înseamnă să fii cel care trage sania. Da, ești, când creezi business-ul, când trebuie să fii acolo pe baricade, dar la un moment dat, când ajungi la un anumit nivel, trebuie să te detașezi de ceea ce ai creat tu. Acesta e motivul pentru care mi-am vândut business-urile din HORECA”, a declarat Ștefan Mandachi în vlogul său, conform RomâniaTV.net.
Cine a preluat afacerile lui Mandachi
Un fost fotbalist de la Poli Timișoara și doi practicanți ai tenisului în timpul liber au ajuns patronii Spartan. Aceștia au preluat afacerea de la Ștefan Mandachi.
Remus Cosovanu, Răzvan Nanuș și Dragoș Safta, cei mai mari francizați Spartan, devin din această lună noii patroni ai lanțului de restaurante după ce au preluat afacerea de la Ștefan Mandachi, pentru 20,3 milioane de euro. Aceștia preiau operațiunile rețelei, formată din 75 de restaurante, din care 43 se aflau deja în franciză. Procesul de transfer a fost inițiat încă din luna mai a anului 2022, odată cu începerea procedurilor oficiale de evaluare în vederea vânzării, raport in urma căruia s-a stabilit suma de 15,5 milioane euro pentru compania Strong MND Corporation si 4,53 milioane euro pentru marca Spartan.
Remus Cosovanu, care avea deja 30% din numărul de restaurante francizate, va deține cele mai multe părți sociale ale companiei. Acesta este prezent în businessul Spartan de aproape zece ani, operând restaurante prin intermediul companiei S.C. Corebos SRL în Transilvania și Ardeal. El este din Timișoara.
Planurile lui Mandachi
Am vândut companiile din HoReCa și Real Estate, care operau francizele Spartan, Hercule și Hollywood Villas. Nu am vândut lanțul de restaurante, ci întreaga companie, care include francizele BumBumBox, Biotransylvania și Regatto”, a declarat Ștefan Mandachi pentru Profit.ro.
Mandachi investește 1,3 milioane de euro într-o platformă de e-learning cu lecții personalizate, destinată în special elevilor și studenților. „Am decis să mă dedic total acestor proiecte educaționale și am trecut pe plan secund toate celelalte afaceri din zona HoReCa și Real Estate. Voi finanța orice plan de afaceri serios în domeniul educației e-learning. Am fondat o nouă companie și suntem pe cale să achiziționăm încă trei aplicații în anul 2023”, a spus Mandachi, dezvoltatorul platformei.