Motivul pentru care after-school-urile au rămas deschise: Explicațiile premierului
Premierul Ludovic Orban a explicat de ce școlile au fost închise, din cauza numărului mare de infecții cu Covid-19, însă after-school-urile au rămas deschise. Oficialul din Guvern spune că la nivelul acestora nu au fost înregistrate cazuri de coronavirus, fiind respectate regulile.
Întrebat de ce școlile au fost închise, iar after-school-urile au rămas deschise, Ludovic Orban a răspuns:
“Am tratat after-school-urile şi creşele în mod distinct şi din cauza faptului că ele practic nu sunt în zona de coordonare a Ministerului Educaţiei, creşele ţin de autorităţi locale, iar after-school-urile oarecum la fel. În ceea ce priveşte after-school-urile, ştiţi că am permis funcţionarea tipurilor din after-school încă din perioada vacanţei şcolare. Din informaţiile pe care le avem, au fost respectate măsurile şi nu au fost cazuri în zona after-school-urilor, nu au fost cazuri, cel puţin pe analizele pe care le-am primit, nu au fost cazuri ceea ce înseamnă că au respectat regulile”, a afirmat Orban.
De asemenea, premierul Ludovic Orban a spus că sunt mulți părinți care sunt ajutați de aceste after-school-uri și atât timp cât ele nu au generat infecții suplimentare, nu a fost luată decizia închiderii lor.
“Sunt mulţi părinţi care efectiv sunt ajutaţi de aceste after-school-uri ca să poată să îşi desfăşoare activitatea profesională şi atât timp cât ele nu au generat infecţii suplimentare, nu am considerat că este necesar. Ele nici nu au fost incluse în hotărârea de Guvern şi în ordinul comun al ministrului Educaţiei şi al ministrului Sănătăţii”, a precizat Ludovic Orban.