07:27 • ACTUALITATE
Motociclist bulgar, rănit într-un accident rutier pe DN5
Un autoturism condus de un bătrân de 75 de ani a lovit un motociclist bulgar duminică, pe DN 5, în apropiere de Giurgiu. Atât șoferul autoturismului, cât și motociclistul, au avut nevoie de intervenția medicilor, fiind transportați la spital.
Evenimentul s-a produs în jurul orei 11 pe sensul de mers spre Giurgiu, iar pompierii sosiți rapid la fața locului l-au găsit încarcerat pe șoferul mașinii implicate. Bătrânul de 75 de ani era conștient și a fost extras, în siguranță, de pompieri cu ajutorul accesoriilor de descarcerare.
Și motociclistul, un cetățean bulgar în vîrstă de 57 de ani, a avut nevoie de îngrijiri medicale. Cei doi au fost preluați de echipajele medicale și transportați la spital.
Potrivit Poliției Giurgiu, atât șoferul autoturismului, cât și motociclistul au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind 0.
Se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.