Mouratoglu recunoaște că i-a distrus cariera Simonei Halep
După mai mult de un an de la suspendarea Simonei Halep, Patrick Mouratoglou, ultimul ei antrenor, își recunoaște culpabilitatea.
Într-un clip postat vineri seara, el afirmă că poartă responsabilitatea, iar Simona este afectată în mod direct.
”Sunt încrezător în ce privește apelul Simonei la TAS, pentru că este un tribunal independent. Am putut determina de unde vine contaminarea. Noi i-am propus să ia colagen și i-am adus acest colagen de la o companie. Produsul s-a întâmplat să fie contaminat. Nu era niciun mod prin care să fi putut ști asta. Dar mă simt responsabil pentru ce s-a întâmplat, pentru că e echipa mea, deci practic eu i-am adus acest colagen.
Am făcut toate testele posibile ca să putem determina că vorbim despre o contaminare. Sunt foarte încrezător că acest tribunal independent va admite faptul că Simona nu s-a dopat niciodată. Simona e o victimă și trebuie să se întoarcă înapoi pe teren și să concureze cât de repede posibil.
Reputația ta are de suferit, afectată de faptul că numele tău e asociat cu dopingul, chiar dacă tu nu te-ai dopat. Activitatea ta este oprită pe o perioadă care poate fi foarte lungă și îți poate afecta întreaga carieră. Și-ți afectează reputația dintr-un motiv care nu-i corect, pentru că tu nu ai făcut nimic rău.
Așa că asta mi-a deschis ochii, înțeleg că i se poate întâmpla oricui, așa că trebuie să fii 100 la 100 sigur în ce privește companiile pe care le alegi (n.r.- pentru furnizarea produselor), ca asta să nu se întâmple”, a transmis Patrick Mouratoglou, prin intermediul unui clip video postat pe rețelele sociale.
Afirmatia sa ar putea avea un rol crucial în procesul de la TAS, unde Halep speră să obțină o reducere substanțială a sancțiunii.