Mulți români sunt pe pârtii, la munte, iar seara, la vot!
Mulți români se află duminică în stațiunile de la munte, potrivit hotelierilor din județul Brașov. Totuși, turiștii spun că nu vor lipsi de la vot.
Hotelierii brașoveni susțin că gradul de ocupare este de peste 80%. Încă de sâmbătă, stațiunile erau aglomerate datorită faptului că, în ultimele zile, a nins, iar azi, în Poiana Brașov, funcționează telegondola Postăvarul Expres.
Turiștii trebuie să știe că își pot exercita dreptul la vot doar în județul de domiciliu sau cu viză de flotant. De asemenea, turiștii nu trebuie să omită faptul că drumurile se pot aglomera. Este posibil ca pe DN1 pe Valea Prahovei să se circule greu după prânz. În acest caz, ar fi bine să se ia în calcul timpul necesar pentru a ajunge acasă pentru a vota.
Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Poiana Brașov a publicat noile tarife de acces la transportul pe cablu și numărul de puncte anulate pe tip de instalație de transport pe cablu pentru sezonul 2024-2025.
Sezonul de schi nu s-a deschis, însă tarifele care vor fi practicate au fost anunțate.
O urcare cu telecabina costă 40 de lei, iar una tur-retur, 65 de lei. Pentru copiii de 6 la 12 ani, tariful este 25 de lei dus, 25 de lei întors. 10 puncte pentru telecabină, telegondolă, telescaun și teleschiuri costă 70 de lei (40 de lei pentru copii). Un abonament pe 10 zile costă 1.550 de lei (copii, 90 de lei).
Turiștii au fost atrași și de târgul inaugurat recent în Piața Sfatului, unde seara se aprind aproximativ 1,3 milioane de beculețe decorative și sunt programate evenimente muzicale.