Mulți turiști vor rămâne fără vacanțe. Un operator gigant din turism a intrat în faliment
FTI Group, al treilea cel mai mare operator de turism din Europa, a anunțat intrarea în insolvență, lăsând în incertitudine sute de persoane, care au contractat vacanțe, inclusiv prin operatori români.
FTI Group a depus cererea de insolvență la tribunalul regional din München, a anunțat compania germană într-un comunicat, citat de Reuters.
Managerii operatorului au explicat că decizia a fost luată, deoarece rezervările au continuat să scadă, chiar și după o propunere recentă de cumpărare a grupului.
În plus, mai mulți furnizori au insistat asupra plăților în avans, pe care FTI nu le mai poate onora.
Grupul a deschis o linie telefonică și un site web pentru clienți.
Va trebui fie să anuleze, fie să finalizeze doar parțial toate călătoriile începând cu 4 iunie.
Ministerul german de Externe a spus că industria turismului și fondul de asigurări de călătorie se vor ocupa de repatrierea și sprijinirea turiștilor afectați, dar că va oferi sprijin consular dacă va fi necesar pentru a asigura o întoarcere în siguranță.
Ministerul german al Economiei a numit insolvența „tragică”, adăugând că nu poate oferi nicio asistență suplimentară.
FTI are 11.000 de angajați în întreaga lume și oferă tururi în peste 40 de destinații, inclusiv prin cele 10.000 de agenții partenere din Germania.
În anul financiar 2022/2023 a raportat vânzări anuale de aproximativ 4,1 miliarde de euro (4,44 miliarde de dolari).