Mureş: Emblema de Onoare a DSU şi avansare în grad pentru cei 77 de pompieri români dislocaţi în sprijinul Franţei
Cei 77 de pompieri români, care au alcătuit modulul specializat dislocat de statul român în sprijinul autorităţilor franceze pentru stingerea incendiilor forestiere, ca urmare a activării Mecanismului European de Protecţie Civilă, au primit, sâmbătă, la Târgu Mureş, Emblema de Onoare a Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă şi au fost avansaţi în următorul grad, în mod excepţional.
Cu această ocazie, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, dr. Raed Arafat, a declarat că modul de intervenţie a reprezentanţilor României a primit aprecieri la nivel internaţional şi că acest fapt demonstrează că ţara noastră are o structură de protecţie civilă foarte bine echipată şi pregătită.
Arafat a spus că, imediat după declanşarea Mecanismului de Protecţie Civilă Europeană la solicitarea Franţei pentru sprijin în cazul incendiilor de pădure, în 10 august, România a acţionat cu operativitate maximă, transportând pompierii şi echipamentele de intervenţie pe cale aeriană, fapt considerat o premieră, astfel că salvatorii români au ajuns într-un timp record la locul intervenţiei.
„Referinţele venite de la colegii noştri de la securitatea civilă franceză sunt la superlativ şi acest lucru se datorează dumneavoastră, comandantului şi echipei care aţi fost acolo. Aţi reprezentat România cu onoare, aţi reprezentat România ca şi ambasadori ai României. Aţi realizat pentru România ceva care va rămâne foarte mult timp cu amprentă asupra prietenilor noştri din Franţa, aşa cum a rămas şi asupra prietenilor noştri din Grecia. De altfel, astfel de acţiuni de solidaritate au demonstrat că nimeni nu rămâne singur la nivel european. Când România a avut nevoie, Franţa a fost alături de ea, când România a avut nevoie în valul al patrulea de la pandemie, 14 ţări au venit alături de ea cu sprijin, cu echipe, cu medicamente, cu materiale, ca să trecem prin situaţia dificilă cu care ne confruntam atunci. Deci, vorbim de o datorie europeană, vorbim de solidaritate la nivel european, vorbim de faptul că pompierii români au evoluat şi au devenit furnizori de protecţie civilă. Şi n-am zis-o eu, a zis-o comisarul european pentru situaţii de urgenţă”, a mai declarat Raed Arafat, în cadrul ceremoniei.