Mureș: Trei percheziții într-un dosar de furt calificat
Trei percheziţii sunt efectuate duminică dimineaţa în Mureş, la adrese situate în localităţile Chirileu şi Reghin, într-un dosar de furt calificat.
”În această dimineaţă, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei municipiului Reghin, cu sprijinul lucrătorilor din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, al Serviciului pentru Acţiuni Speciale Mureş şi al jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile ‘Regele Ferdinand I’ Târgu Mureş pun în executare trei mandate de percheziţie domiciliară, la adrese situate în localităţile Chirileu (2) şi Reghin (1)”, informează un comunicat al IPJ Mureş.
Activităţile procedurale se circumscriu unui dosar penal aflat în instrumentarea Biroului de Investigaţii Criminale, ce vizează săvârşirea infracţiunii de furt calificat.
Din cercetările efectuate, poliţiştii au stabilit faptul că în data de 28 ianuarie, în jurul orelor 20,00, 2 bărbaţi de 36 şi 40 de ani ar fi sustras suma de 1.800 de lei din posesia unui tânăr de 23 de ani ce se afla în tranzit în zona Gării CFR din localitatea Reghin.
Potrivit sursei citate, vor fi puse în executare 2 mandate de aducere. Activităţile se desfăşoară sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Reghin.