Muzeul BNR se redeschide pentru public de luni, 6 decembrie
Muzeul Băncii Naţionale a României se redeschide pentru public începând cu data de 6 decembrie 2021, iar vizitatorii vor descoperi noile amenajări din cadrul expoziţiei permanente, inclusiv un lingou de aur din rezerva BNR, prezentat după un concept modern, utilizat în cadrul tuturor muzeelor băncilor centrale.
Două noi expoziţii temporare sunt deschise pentru vizitare până la sfârşitul lunii mai 2022: 100 de ani de la naşterea Regelui Mihai I (1921-2017) şi Ecaterina Teodoroiu – Eroina Primului Război Mondial, informează un comunicat băncii centrale.
Realizată ca o incursiune imaginară în viaţa monarhului, de la copilărie la senectute, expoziţia 100 de ani de la naşterea Regelui Mihai I (1921-2017) prezintă uniformele de mareşal care i-au aparţinut suveranului, costume populare, artefacte militare, monede, medalii, documente, bancnote etc.
Prilejuită de lansarea în circulaţie, începând cu 1 decembrie 2021, a bancnotei de 20 lei, expoziţia dedicată Ecaterinei Teodoroiu reuneşte o parte din obiectele personale ale eroinei (uniforma militară şi pe cea de cercetaş, casca, ochelarii, alte efecte militare), precum şi alte exponate printre care tabloul pe care Camil Ressu i l-a dedicat în anul 1917, rochia de soră de caritate a Reginei Maria, fotografii de epocă etc.
Certificatul verde este obligatoriu la intrare
Expoziţiile temporare sunt realizate în colaborare cu Casa Regală a României, Muzeul Militar Naţional Regele Ferdinand I, Arhivele Naţionale ale României, Muzeul Naţional al Satului Dimitrie Gusti, Muzeul Naţional de Istorie a României şi colecţia Daniel Obreja. Tururile sunt ghidate şi gratuite şi se realizează în baza unei programări prealabile, realizate cu minimum două zile lucrătoare înainte de data vizitei, prin completarea formularului de înregistrare.
Conform reglementărilor în vigoare, pentru a avea acces în incinta BNR vizitatorii au obligaţia de a prezenta certificatul verde.