14:53, 29.11.2024 • Internațional
N-a rezistat decât o noapte: Șefă din Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului, demisă după 24 de ore de la numire
Cariera de secretar de stat în Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului s-a dovedit a fi una extrem de scurtă pentru Tudoriţa Lungu. Numită joi în funcție, a fost eliberată, vineri, din post printr-o decizie a prim-ministrului Nicolae Ciucă.
Deputat PNL de Bacău în mandatul 2016 -2020, Tudorița Lungu a ocupat în trecut diverse funcții în administrație, fără a avea însă vreo tangență cu turismul.
A fost director la Casa Județeană de Pensii Bacău, subprefect și prefect de Bacău, consilier superior la Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Bacău, consilier la Direcţia Apelor „Siret” Bacău, respectiv director, contabilă sau economist la diverse societăți comerciale.