Naționala de handbal s-a calificat la Campionatul Mondial, după ce a spulberat Italia
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2025/04/handbal-feminin.jpg)
Încă un turneu final în palmaresul naționalei feminine de handbal a României. Tricolorele lui Florentin Pera și-au confirmat statutul de favorite clare în confruntarea cu Italia, reușind două victorii clare și o calificare fără emoții la Mondialul din Germania și Olanda.
Naționala de handbal s-a calificat la Campionatul Mondial din 2025, după ce a spulberat pur și simplu reprezentativa Italiei. În meciul disputant duminică seară, în Sala Polivalentă din Bistrița, tricolorele s-au impus cu scorul de 31-18 (14-11), în manșa secundă a play-off-ului. Asta după ce România câștigase și prima manșă, cu 30-21. Doar primele șase minute ale meciului de la Bistrița au fost echilibrate, apoi tricolorele au preluat controlul și au câștigat categoric.
Pentru echipa antrenată de Florentin Pera au marcat Lorena Gabriela Ostase 6 goluri, Sonia Mariana Seraficeanu 4, Ioana Rebeca Necula 4, Alicia Maria Gogîrlă, Bianca Maria Bazaliu 3, Mihaela Andreea Mihai 2, Angela Ștefania Stoica 2, Alina Ilie 2, Alexandra Gabriela Dumitrașcu 1, Mariam Nadia Mohamed 1, Daciana Hosu (portar) 1. Daciana Hosu a avut 7 intervenții (53,85%), Bianca Tomina Curmenț a reușit 6 (50%), iar Yuliya Dumanska – 3 (33,33%).
Golurile oaspetelor au fost reușite de Rocio Sthefani Squizziato 3, Ilaria Dalla Costa 3, Asia Kristel Mangone 2, Giulia Rossomando 2, Sofia Ghilardi 2, Giulia Gozzi 2, Bianca Ioana Bărbosu 2, Aurora Gislimberti 1. Maddalena Cabrini a avut 10 intervenții (28,57%), iar Margherita Danti, 2 (25%).
Naționala de handbal s-a calificat la Campionatul Mondial, după ce a spulberat Italia. Competiția va fi găzduită de Germania și Olanda, în perioada 26 noiembrie – 14 decembrie 2025. România, care a participat la toate edițiile Campionatului Mondial de handbal feminin, s-a clasat pe locul 12 la ediția din 2023.