„Ne e dor de tine mami”: Copiii prinţesei de Monaco au nevoie de mama lor
Cei doi copii ai prinţesei Charlene de Monaco i-au transmis mamei lor, aflată în convalescenţă, că le este dor de ea, prin intermediul unor desene pe care le-au arătat vineri de la balconul palatului regal, cu ocazia celebrării zilei naţionale a principatului, potrivit Reuters.
Charlene, o fostă înotătoare de performanţă, şi-a încetat îndatoririle publice deoarece se află în convalescenţă într-o locaţie secretă, după ce s-a întors la Monaco după câteva luni petrecute în ţara sa natală Africa de Sud unde a fost supusă unor intervenţii chirurgicale. „Ne e dor de tine, mami”, a scris prinţesa Gabriella, în vârstă de 6 ani, în desenul cu două inimi mari roşii. De asemenea, fratele ei geamăn, prinţul Jacques, i-a transmis prinţesei Charlene: „Te iubim, mami”.
Permiteţi-mi să spun: nu este vorba despre COVID
Cei doi copii au urmărit de la balconul palatului regal, alături de tatăl lor, prinţul Albert, o paradă organizată cu ocazia zilei naţionale a principatului Monaco, înainte de a intra pentru a-şi aduce desenele însoţite de mesajele pentru mama lor. Charlene suferă de oboseală profundă şi va avea nevoie de câteva săptămâni pentru a se recupera departe de ochii publicului, a anunţat marţi palatul regal. Prinţul Albert a declarat pentru revista People că Charlene primeşte tratament într-o locaţie în afara Monaco, pentru a i se proteja intimitatea.
„Pentru că ştiu că există zvonuri, permiteţi-mi să spun: nu este vorba despre COVID„, a declarat Albert pentru revistă. „Nu este ceva legat de cancer. Nu este o problemă de relaţie personală. Şi dacă doriţi să discutăm o altă speculaţie, nu are legatură cu o operaţie estetică sau o intervenţie la nivelul feţei„, a mai spus el.