Nea Klaus, primul măturător al Sibiului: o carieră târzie, dar glorioasă

Între smoacele măturoiului și praful ambițiilor naționale, Klaus Iohannis redescoperă ce înseamnă, în sfârșit, să fii util. Klaus Iohannis a găsit, într-un final emoționant, locul care i se potrivește: trotuarul din fața casei, o mătură solidă și o grimasă discretă de om care, după două mandate de privit pe fereastră, a decis să înfrunte destinul cu armele simple ale cetățeanului de rând: măturoiul.

Nea Klaus redevine un model de civism!

Într-un filmuleț devenit viral mai repede decât a apucat domnul Iohannis să scuture mătura de primele scame, fostul președinte ne-a oferit o scenă de-o sinceritate sfâșietoare: îmbrăcat în blugi comozi, un tricou roșu optimist și o șapcă bine ancorată, Klaus se lupta, metaforic și literal, cu praful unei epoci care nu l-a prea înțeles, dar pe care el, în mod admirabil, o mătură la propriu de pe trotuarele Sibiului.

Un om între oameni

Publicul, veșnic însetat de imagini în care conducătorii par oameni, a reacționat prompt. Unii au văzut în gestul măturătorului-șef un semn de umilință și revenire la firesc. Alții, cu ochiul ceva mai cinic, l-au interpretat ca pe o subtilă metaforă: Klaus, omul care n-a mișcat o frunză în Palatul Cotroceni, își caută acum izbăvirea în fața ușii proprii, dând cu mătura unde altădată doar pașii diplomatici se perindau.

Revenirea la utilitate publică

Ceva, însă, trebuie spus cu toată seriozitatea: în acele câteva minute de activitate casnică, Klaus Iohannis a fost, poate pentru prima dată, profund util. Nu țării, nu Europei, nu NATO-ului, nu altor abstracțiuni grandioase. Ci trotuarului său. Un trotuar care, cu siguranță, nu va uita niciodată mătura plimbată cu gesturi lente, ezitante, aproape ceremoniale.

Reconversie profesională de bun augur!

Să nu fim însă răutăcioși: nu e ușor să te reconvertești profesional la 65 de ani. După ani întregi în care singura grijă majoră era să nu-ți șifonezi sacoul prezidențial sau să nu adormi în timpul discursurilor oficiale, saltul la măturat frunze uscate cere curaj. Și ceva exercițiu fizic. Și poate o reamintire vagă a sensului expresiei „a pune osul la treabă”.

Sigur, există și o altă lectură: poate, în taina sufletului său de profesor de fizică, Klaus și-a dat seama că, la finalul vieții publice, toate teoriile marilor puteri și tratatele internaționale se rezumă, de fapt, la două lucruri: gravitația care trage frunza jos și efortul personal de a o ridica.

Trendsetter?

Nu putem exclude nici posibilitatea ca această nouă pasiune să dea naștere unui întreg curent: „mătura civică”. Poate că vom vedea, în curând, parade festive în Sibiu, cu Klaus în fruntea unei armate de voluntari cu mături colorate, dansând lent, în pași de vals administrativ, pe străzile vechiului burg.

În fond, e reconfortant să vezi un fost președinte care nu se pierde în talk-show-uri penibile, nu dă din coate pentru sinecuri de lux și nu ține prelegeri pseudo-filozofice despre democrație. Nu. Klaus își vede de treabă. Cu capul plecat, cu măturica în mâini, într-o liniște care, paradoxal, valorează mai mult decât toate tăcerile sale din timpul crizelor naționale.

La locul potrivit!

Undeva, într-un colț de Sibiu, o mătură plimbată șovăielnic peste dalele trotuarului ne amintește că marile cariere se pot sfârși discret, fără scandaluri, fără epiloguri tragice. Ci doar cu niște frunze (încăpățânate!) și un om care, după ani de așteptare în vârfurile protocolului, ajunge în sfârșit la sol. La locul potrivit.

Iar dacă îl mai vedem și dând cu grebla, putem declara oficial: omul s-a realizat.

Lucrul ”bine făcut”

În sfârșit, noțiunea de „lucru bine făcut” recapătă sens: Nea Klaus s-a pus pe treabă!
E drept, n-a reformat România, n-a salvat democrația, dar i-a salvat trotuarul de la năpasta frunzelor uscate. Și asta, măcar pentru o zi, e un lucru bine făcut.