Neamț: Podul peste Siret din localitatea Luțca s-a prăbușit. Două autovehicule se aflau pe pod

Publicat: 09 iun. 2022, 16:18, de Ziarul Puterea, în ECONOMIE , ? cititori
Neamț: Podul peste Siret din localitatea Luțca s-a prăbușit. Două autovehicule se aflau pe pod

Podul peste râul Siret dintre localităţile Luţca şi Sagna, situat pe drumul judeţean DJ 207 A şi care fusese reabilitat integral în urmă cu câteva luni, s-a prăbuşit, joi, în timp ce pe el rulau un autocamion şi o autoutilitară.

Purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, locotenentul Irina Popa, a declarat că şoferul autocamionului a fost rănit, fiind scos din autovehicul de martori.

„În urma evenimentului a rezultat o victimă care a fost scoasă de ceilalţi participanţi la trafic”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ. Bărbatul rănit a fost preluat de un echipaj SMURD, fiind transportat la spital.

Prefectul Adrian-Vasile Niţă s-a deplasat la faţa locului şi a precizat că se fac verificări dacă sunt şi alte autovehicule prinse sub dărâmături.

„Mă aflu la faţa locului. Verificăm dacă sunt şi alte autovehicule implicate, dar din primele cercetări se pare că nu”, a subliniat prefectul Adrian Niţă.

Poliţiştii Serviciului Rutier Neamţ se află la faţa locului şi deviază traficul pe drumul naţional DN 15D Roman – Gâdinţi.

„În jurul orei 14,15, poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Sagna au fost sesizaţi cu privire la faptul că podul ce traversează râul Siret (DJ 207 A) dintre localităţile Luţca – Sagna, s-a rupt. Din primele date, un autocamion şi o autoutilitară circulau pe podul în cauză, din direcţia Roman spre Sagna, în urma evenimentului rezultând rănirea conducătorului autocamionului, în vârstă de 56 ani”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, subcomisarul Ramona Ciofu.

Podul care s-a prăbuşit a fost reabilitat integral în urmă cu câteva luni, fiind administrat de Consiliul Judeţean Neamţ.