NECONVENȚIONAL Diana Șoșoacă. Ori dacă vrei circ, păi circ să fie!

Despre Diana Șoșoacă am aflat astăzi un lucru esențial: oricât ai scrie și oricât ai încerca să clarifici cât de cât un tot, n-ai cum! Nu ai nicio șansă. E prea multă, prea vastă,  prea tare, prea diferită tot mereu. Nu neaparăt și întotdeauna în sensul negativ al cuvintelor.

Ca tip de personalitate, așa cum de altfel au remarcat cu siguranță și alții înaintea mea,  Diana Șoșoacă reprezintă în sine definiția narcisistului.

 Nu-i nimic ciudat aici, nici grav si nici  bizar, căci  știm deja în număr mare că personalitatea narcisistă este reprezentativă pentru liderul politic, oricare ar fi el.  Cu precizarea însă a  faptului că doamna senator, fost membru AUR, se duce într-un narcisism extrem, definit cel mai adesea  în psihologie ca tulburare de  personalitate tip narcisist.

De aceea, cel mai probabil,  nu regăsim în dânsa nicio fărâmă  de echilibru.

14:26, 12.11.2024 • POLITICĂ

Blat cu AUR? Un preot din anturajul lui Gigi Becali, alături de Diana Șoșoacă la Bruxelles

16:04, 22.10.2024 • POLITICĂ

Lidera SOS Galați a demisionat din cauza apucăturilor „securistoide” ale Dianei Șoșoacă și apariției pe listă a „rusoaicei” Olga

Totul este doar despre ea și, din păcate, nimic despre noi, ceilalți oameni

După cum menționam și mai sus, politicienii, în genere vorbind, sunt reprezentanți și caracterizați esențialmente prin acest soi de narcisism aparte, în traducere liberă: stimă de sine exacerbată, credinţă fermă de o persoană de importanță. Ce realizează  doar lucruri mărețe, cu nevoie de laudă, comportament arogant predominant, full ochi de complexe mari de superioritate, nevoie perpetuă  de recunoaștere și de acreditare  publică.

Și asa mai departe. 

Când vorbim însă de Diana Șoșoacă, lucrurile devin nițel mai  complicate.

Precum liderul de AUR statuat în rol de reprezentant al organizației politice menționate, domnul George Simion, la fel și  senatoarea noastră resimte persistent aceeași dorință nevoiașă de a ni se impune mai cu forța, mai in serios, în situatii în care credibilitate există la limita de…zero. 

 Ei bine, cam de pe-aici-încolo, mai departe,  începe circul

Căci atunci când se ivește  momentul  prielnic nouă, în care adevărul triumfă singur singurel, în fața unei imagini sfinte, impusă cu forța în mod public  public, atunci se schimbă treaba: basic-ul narcisist, lider politic capătă  noi valențe, schimbă nuanțe și principii, dezvoltând inopinat  și în exces o  tulburare  de personalitate vizibil narcisistă, și nu în pondere mai limitată, de bun simț, umană și ea pe alocuri, unanim, să zicem; deja înțeleasă de către public și acceptată la pachet cu restul – multe alte calități ce vin în compensare.

 Astfel, se constată vizibil și cu ochiul liber, faptul, că:

…dacă nu pot să impun, atunci oblig.

…iar dacă nu pot obliga, căci nimeni nu se simte obligat și nici constrâns, atunci trebuie să  acuz. Încep să cert.

…și când mă uit în jur, iar ceilalți își văd de treabă încă, (căci nu se simt vizați direct)  atunci încep și fac un  monolog cu gălăgie. În accesoriu, trebuie să atrag atenția. Mai multă. Și astfel, adaptez o botniță similară celei a lui Hannibal Lecter, pe care o și plimb prin Parlament…Nici așa nu merge? N-are nimic. Continui să mă țin drept, dar stau cam greu – sunt împotriva vântului.

Altfel? Mereu afirm în ofensivă. Bat tare din picior.

Și mă opresc aici, deși exemplele ar putea curge cu mult în continuare.

Eu pot mai mult. Eu bat recordul cu un nou record, unic în premieră, absolut

Halucinant cum avocata de profesie,  denumită de altfel cel mai înstărit membru  al partidului de  AUR reușește să ne intrige astăzi alarmant de mult, la cota maximă, iar mâine? Ce credeți? Surprinzător, ea  poate și mai mult. Atunci când ai avea senzația că si mai mult peste preaplin nu poate exista, Diana Șoșoacă demonstrează cât de simplu și de ușor  îi vine ei să depășească cu  incă  o dată cel puțin,  și-n sus  și-n jos, din lateral, din spate,  o limită de peste limită.

 A doua esențială a doamnei Diana Șoșoacă, exacerbată mult în media, fapt ce răzbate, în principal din  propriile afirmații, e rigurozitatea religioasă: credința.

Așadar,  senatoarea  se impune public cu imaginea  omului foarte religios. Cu frica lui Dumnezeu.  

Hai să vedem!

În ziua de astăzi noi toți trăim dens, în agitație cotidiană, încercăm să ne adaptăm din mers unui ditamai fluxul de responsabilități, probleme noi ce ne apar, nevoi, copii. Și  alte treburi.

Într-o epocă  așa de mult aglomerată, care mai avem noi timp să și gândim în permanent în afirmații, credință? Ori de ce?  Credința o ține fiecare pentru el, e pentru sine.

Cu toate astea, există un moment viață,  când simți nevoia din tot sufletul  să declami religie, nu doar să dai tură de duminică pe la  biserică, ci vrei să-ți urli Crezul, să-l rogi cu voce tare. Repetat.

Ăsta-i momentul de apogeu al fiecăruia dintre noi, din viață, situația greșelii flagrante, o numesc eu, situația aceea  din care nu știi să ieși, nu poți s-o faci, n-ai încotro, ești prins și  încolțit. Momentul plății, al asumării, al responsabilității. Când ești sancționat pentru  eroare gravă, vremelnică ori dimpotrivă,  eroarea ta de obicei, ținută bine ascunsă, și în  secret deplin.

Momentul de apogeu când revenim la origini,  când religia și credința în Bunul Dumnezeu curge  din noi șiroaie, din stare latentă devine adrenalină în stare  pură.

Iubim un Dumnezeu pentru că știm că este salvator universal ori pentru că simțim noi foarte tare, ca emoție, doar  frica lui?

Ne rugăm pentru iertare de păcat suprem, ori cerem îndurare  de moment, știind că dacă și asta trece, vom proceda în continuare, mereu, la fel?!

Rămâne pentru fiecare de văzut și de răspuns doar pentru sine, individual.

În situația dată, un lucru-mi este cert: câtă vreme masa, poporul în majoritate este popor mai credincios, liderul acestuia va căpăta aceeași caracteristică de bază. În multiplu de zece, evident.

Oricum și printre altele, eu personal nu cred o iotă din religiozitatea afișată a doamnei Șoșoacă -Senator.

În primul rând, din Biblie am învățat un lucru  esential: familia e sfântă.

Cel  mai sfânt lucru ce există  intre doi oameni. Întemeiată din iubire, ce naște din iubire  copilul lor. Ori doi copii, ori trei.

Nu se respectă nici acest principiu în raport cu Diana Șoșoacă ce dezice  în două rânduri prin primele două căsnicii ale acesteia,  fiecare dintre ele având drept rezultat individual câte un copil frumos și minunat. Darul suprem al omului, sau scopul lui pe pământ.

Aflată deja la al treilea mariaj, omul politic se pare însă ca și-a găsit în sfârșit, complementarul. Și spun asta după ce am răsfoit un pic prin google, astfel  constatand faptul ca asa cum senatoarea a adoptat botnița lui Lector la o mare intalnire a Senatului , in mod similar si sotul  Șoșoacă a procedat asijderea, împrumutând de la acelasi personaj de groaza, reale gesturi de soc si groaza, astfel sotul Șoșoacă a procedat  la a musca la propriu din mana nevinovata a unui ziarist italian ce a trecut, din nefericire,  pragul familiei cochete, firește  in scopuri jurnalistice. Păi cum asa? O fi firesc?

Ce mai asemănare de renume, zic și eu, în stilu-mi caracteristic mai mult sau mai puțin, adesea destul de cârcotaș.

Si tot din Biblie citire, femeia se supune bărbatului ei, alt  principiu  de bază, regăsit în Cartea Sfântă. Ei, dar de unde? Șoșoacă  tot pe invers și aici, conform celor afirmate în multiple rânduri prin presă: “am divorțat pentru că eu sunt colerică și schimbătoare.”

 Adevărat. Și Bravo!  Căci, în sfârsit, te cred!

Și iată-ne ajunși deja la punctul trei – patriotismul

 În fapt, sloganul de bază, cutumizat deja, al partidului AUR. Nu-l mai dezbat, căci am discutat pe tema asta amplu în primul articol Nevonvențional, în analiza dedicată domnului  George Simion.

Notabile în plus,  mulțime alte adiacente caracteristice politicianului de sex feminin, care se pare că ar avea : un imens dar și  blagoslovit dar al  contrazicerii,  tot în exces și nejustificat și el, că ar fi  un  luptător neînfricat anticorupție, un brav apărător al justiției. Un Avocat.

Bun. Ce definește însă avocatul? Ce este el ? Un apărător al drepturilor și intereselor unui inculpat, pârât șamd., în general punând problema.

Inculpatul este persoana care săvârșește una sau mai multe infracțiuni.

Deci, prin definiție, avocatul are drept scop eludarea legii, are drept target să strâmbe dreptatea în beneficiul nedreptății. Astfel, el  nu poate fi caracterizat drept un justițiar convins, ci invers, ori mai degrabă opozantul lui, la modul utopic evident, și mă refer la procuror – care da, probabil că ar putea fi mai credibil în rol de justițiabil. Nu-i așa?

Și brusc îmi apare în fața ochilor, percep în mod direct, vizibil un mare  poligraf, tehnologie nouă , dotat cu inteligența artificială, machine- learning – și  toate cele noi moderne necesare.

Ei bine,  încep să transmit informațiile de mai sus robotului. Ca la carte: cu voce liniară, domolit, cu pauze, cuvânt virgulă cuvânt – cu definiția fiecărui cuvânt  în paralel, în parte. Cu respectarea întocmai a instrucțiunilor tehnice de bază.

Poligraful de ultima generație devine agitat si  brusc contrariat. A luat-o razna. Pe rand mi s-au aprins  alarme multiple, beculețe  de un rosu intermitent ce atenționează  erori grave la cuvintele: narcisist, credincios, justițiar, avocat, patriot, divorțat. Așezate împreună în context.

“Hei, Siri! I am sorry, I can not understand what you mean. Please Say again”

Și alte minciuni albe…căci noi în continuare mințim și păcălim poporul iar și din nou, cu televizorul.

“Covidul nu există. Noi nu trăim o pandemie. Căci altfel, tu de ce nu ai murit? Sau eu? Sau ea”? întrebări adresate unei jurnaliste din Italia, înainte sa o dea pe ușă frumos afara, vorbind despre Covid.

“Opriți vaccinarea. Luați labele de pe copiii noștri!”

Cu toate astea,  Diana Șoșoacă, unul dintre cei mai persuasivi apostoli declarați antivaccin, s-a vaccinat. În miez de noapte, mai discret, departe de ochii presei.

Și-acum și marea întrebare: oare de ce și-a asumat-o partidul de AUR ca voce importantă, gura de neoprit având multe de spus în zona politică?

Nimic mai simplu.

AUR nu se născuse încă, dar exista necesitatea  grabnică nu doar sa facă ochi, ieșind în viață derutat, dar și mai mult să îl cunoaștem in calitate de adult.

AUR avea nevoie de gălăgie. De derută.  De controverse. De multă media. Și a primit ce și-a dorit. Dar  în  exces. Astăzi, constatăm că și Simion, dar și Șoșoacă au fost și au reprezentat, simple  alegeri de moment. Opțiuni și variante de prezent trecut.

Iar în prezentul de astăzi, posibil ca senatoarea gura-mare, ce urlă des cu glas puternic și de neoprit s-ar identifica, cel mai degrabă, cu personaje curioase,  ce apar în tot felul de  rubrici de cancan modern aleatorii mai bizare, prin care se discută  în cuvinte specifice  de tip “incredibil și extraordinar! Nemaivăzut! Și Șoc și groază! ”.

Ați înțeles ideea, nu mai insist .

Știți rubricile alea, în  care, la tot pasul, se pune încă o intrebare în ton retori? Și încă una, și numa’ tot așa?

Ajuns la final constați însă ca de fapt te afli fix în locul din care ai plecat. Ești exact în aceeași etapă: întrebând pe fiecare-n parte câte ceva, dar neprimind niciun răspuns. E momentul ăla când rămâi efectiv prost, consternat, neterminat.

Răspunsul vine. Dar nu acum, ci data viitoare. Și tot asa mai departe.

Altfel, politica  e mai degraba tăcută decât declamată. Se  face, mai mult decât se  spune și se vorbește. E  prețioasă,  pusă la punct perfect. Nu se dezminte și nu se minte în percepția imaginii publice.”

Căci, din exterior privind, politica înseamnă impecabil-ideal. Aspirație. Speranță.

Și-atunci stau și mă-ntreb în ton nedumerit: al  cui ideal să fie oare o personalitate vădit fățiș gălăgioasă precum Diana Șoșoacă? Care reclamă nevoie de libertate, drept la libertate, în realitate  îngrădind, la propriu, mai toată libertatea noastră?

Cine mai are astăzi timp s-asculte oameni care promit mereu, dar nu fac mai nimic, mai niciodată?

Păi cine, fraților, mai  are astăzi timp de oameni așa ziși politici ce nu rezolvă, numa’ arată cu degetul spre alții? Cei mai promițători ca ei?

Păi vezi, asta zic. Nu avem nevoie aprigă  de ciondăneală, ori voce cu urlet mai puternic. Nici de vreo două după ceafă n-avem necesitate.

Mare nevoie avem însă de schimbare. De faptă. De aplicare în practica a celor ce le-avem doar scriptic. Ori nici măcar atat!

 Si o concluzie. Închei aici, într-un final

Narcisismul nu crede în nimeni altul decât în el insuși. Este pragmatic, cu mari deficiențe emoționale , nu iubește pe nimeni altcineva mai presus decât pe sine însuși.

El este important. Și restul? Restul acceptă, iubind în adulare strict importanța lui.

Narcisistul nu are șef suprem, căci el este întotdeauna șeful. Nu respectă reguli ăi principii, căci este singurul ce le creează. Nu poate fi un falnic credincios, riguros în tot ce-nseamnă principiu biblic- religie.

PS-ul Meu:

…iar dacă vreodată voi avea și eu liderul meu, acesta va fi categoric unul singur:  omul considerat de mine mai bun decât sunt percepută eu.

Mai întelept decât consider c-aș fi eu.

Mai potent și mai puternic decât aș putea să devin eu.

E OMUL ce iubește OAMENI. Un generos convins, un evoluționist, un fericit cu sine și în sinele lui cel mai adânc.

Eu asta cred că trebuie să primim noi, în primul rând  de la liderul nostru  politic.

Iubirea de oameni și speranța.

Și-apoi abia, garanția libertății și a drepturilor noastre, chestii tipice unei politici de succes. Atenție, zic garanția! Nu îngrădirea, nici încălcarea lor.