Negocieri de aderare a României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică. Premierul Ciucă: „Este șansa unei noi etape de reforme”
Prim-ministrul României, Nicolae-Ionel Ciucă, a condus ședința Comitetului Interministerial OCDE, al cărui rol este coordonarea negocierilor și transformărilor necesare pentru admiterea României în Organizația pentru Cooperare si Dezvoltare Economică (O.C.D.E.).
„Decizia de ieri a Consiliului OCDE referitoare la deschiderea negocierilor de aderare cu România reprezintă pentru noi o oportunitate pe care suntem datori să o valorificăm. Reuniunea de astăzi este semnalul pe care îl dăm privind seriozitatea cu care tratăm pregătirea aderării noastre la OCDE, pentru a fi alături de statele dezvoltate, care dețin peste 70% din producţia şi comerţul globale şi 90% din nivelul mondial al investiţiilor străine directe. După aderarea la NATO și UE, deschiderea perspectivelor de aderare la OCDE este șansa unei noi etape de reforme în favoarea cetățeanului și alinierea societății noastre la modelul democrațiilor consolidate”, a declarat premierul Nicolae-Ionel Ciucă.
Convocat miercuri, Comitetului Interministerial pentru coordonarea relațiilor României cu Organizația pentru Cooperare si Dezvoltare Economică (O.C.D.E.) a validat asumarea atașamentului României la principiile, valorile și standardele organizației.
Se urmărește coordonarea eforturilor la nivel internațional, de către toate statele membre OCDE în domeniile considerate esențiale:
– Redresarea post-pandemie prin abordarea tuturor politicilor prin reafirmarea angajamentului față de democrație, statul de drept, drepturile omului, egalitatea de gen, principiile economiei de piață deschise;
– Promovarea unor direcții de acțiune eficiente în domeniile schimbărilor climatice, transformării digitale, a unui sistem comercial multilateral bazat pe reguli clare, a pieței globale a forței de muncă, impozitarea economiei digitale;
– Formularea unor politici și standarde mai bune care să asigure revenirea rezilientă, verde și durabilă după pandemie.
La acest moment, România este aderentă la 6 din cele 8 standarde esențiale pentru aderare:
În lunile următoare, România va începe activitățile aferente aderării la Codurile de liberalizare. De asemenea, România și-a exprimat deja intenția de a adera la Convenția OCDE Anti-Mită. Toate aceste angajamente se transpun în reforme relevante pentru modernizarea economiei țării noastre.