Negocieri, prima zi: PNL, USR Plus și UDMR au stabilit structura programului de guvernare
Echipele de negociere ale PNL, USR PLUS şi UDMR au stabilit structura programului de guvernare în cadrul primei runde de discuţii purtate, sâmbătă, la Vila Lac, urmând ca discuţiile să continue duminică.
„Echipele de negociere ale PNL, USR PLUS şi UDMR au avut astăzi (sâmbătă n.r.) prima rundă de discuţii pentru constituirea noii majorităţi parlamentare. A fost convenită structurarea negocierii pe trei paliere, cel politic, cel legat de programul de guvernare şi cel privitor la funcţionarea majorităţii parlamentare. La negocierile politice, fiecare formaţiune şi-a prezentat punctul de vedere referitor la organizarea şi funcţionarea coaliţiei. În ceea ce priveşte programul de guvernare, a fost stabilită structura acestuia şi modul în care se armonizează programele celor trei formaţiuni politice, fiind făcute progrese pe o serie de capitole”, se arată într-un comunicat de presă comun al preşedinţilor PNL, USR PLUS şi UDMR.
Totodată, potrivit comunicatului, „s-au convenit coordonatele activităţii comune la nivel parlamentar care stau la baza funcţionării majorităţii”.
„Liderii celor trei formaţiuni şi-au afirmat voinţa de a oferi împreună o formulă de guvernare stabilă României, care să asigure cele mai bune soluţii pentru ieşirea din criză şi pentru realizarea reformelor de care are nevoie România”, se precizează în comunicat.
Formaţiunile politice vor relua, duminică, discuţiile, iar informaţii referitoare la derularea acestora vor fi transmise şi în zilele următoare prin comunicate oficiale şi comune.