Nicio școală cu toaletă în curte nu a fost modernizată în ultimul an, sub ministrul Deca

Publicat: 23 aug. 2023, 19:30, de Vlad Stefan Orjan, în News , ? cititori
Nicio școală cu toaletă în curte nu a fost modernizată în ultimul an, sub ministrul Deca

Niciuna dintre cele 180 de școli înscrise în statistici în luna septembrie a anului trecut nu a suferit vreo modernizare până în acest moment, cu doar două săptămâni înainte de debutul noului an școlar. „În cadrul acestui an, avem un număr total de 180 de unități de învățământ cu grupuri sanitare aflate în curte”, a subliniat purtătorul de cuvânt al Partidului Național Liberal, Ionuț Stroe, în deschiderea unei sesiuni de informare pentru presă. Cifra anunțată se aliniază cu cea menționată anterior de către fostul Ministru al Educației, membru al partidului liberal, Sorin Cîmpeanu, în luna septembrie a anului 2022.

Acest lucru înseamnă că nicio investiție nu a fost făcută de la începutul anului școlar trecut și până acum, în prag de început de an școlar nou, pentru a scădea sau chiar reduce la 0 numărul școlilor cu toalete în exterior, deși șefii de guvern din ultimii ani și lideri de partide politice au ieșit în repetate rânduri, spunând că astfel de situații nu ar trebui să mai existe.

„Vă pot menționa faptul că la începutul guvernărilor liberale, s-a amintit chiar în ședință, situația școlilor cu toalete în curte ne evidenția faptul că 2.450 de imobile erau în această situație. În acest an, cifra lor s-a redus: avem 180 de școli cu toalete în curte. Obiectivul de astăzi de conducere a partidului, al celor trei miniștri care au responsabilități directe în a rezolva acest în această situație – Educație, Dezvoltare și Finanțe – a fost să găsească soluții pentru a grăbi acest proces de finalizare a tuturor celor rămase”, a spus Ionuț Stroe la conferință.

Anul trecut, aproximativ în aceeași perioadă, pe 31 august, ministrul Educației de atunci, Sorin Cîmpeanu, declara că erau 306 școli cu toalete neconforme și că după investiții pentru 126 de școli, mai rămân 180. „Am spus că acum patru ani erau 2.219 școli cu toalete neconforme, iar acum sunt 306 școli. Din aceste 306 școli, 126 sunt finanțate și trebuie să folosească finanțarea. La finalul anului (n. red. 2022) trebuie să aibă conformitatea asigurată. Rămân 180 de școli, toate sunt școli sub 97 de copii, este numărul maxim de copii, sunt școli izolate”, conform edupedu.ro.