Nicolae Ciucă a făcut marele anunț! A vorbit de la Buzău despre alegerile prezidențiale
Preşedintele Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a fost prezent la lansarea candidaților PNL Buzău pentru alegerile locale din data de 9 iunie. Președintele a vorbit și despre alegerile prezidențiale.
Preşedintele Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, s-a aflat marţi la Buzău, acolo unde filiala locală și-a lansat candidații pentru alegerile locale. Președintele PNL a spus că liberalii vor avea un candidat care va fi propus pentru alegerile prezidenţiale.
Nicolae Ciucă a spus că PNL va avea candidat la prezidenţiale
Liderul liberalilor a mai precizat însă și faptul că încă nu a purtat discuţii cu PSD în legătură cu posibilitatea de a avea un candidat comun pentru Palatul Cotroceni.
„PNL va avea candidat la prezidenţiale. Avem o colaborare foarte bună cu PSD la guvernare…”, a declarat Nicolae Ciucă, preşedinte al Senatului.
Ciucă le-a transmis tuturor celor implicați în campania electorală să menţină permanent contactul cu electoratul astfel încât cetăţenii să îşi redobândească încrederea în clasa politică.
„Am solicitat să avem acea simţire a realităţii, avem nevoie de simţul realităţii pentru că până la urmă datoria noastră este să facem politică pentru oameni. Nu putem să facem politică pentru oameni dacă nu avem şi nu menţinem permanent contactul cu realitatea, nu avem dialog cu cetăţenii, nu facem în aşa fel încât să redobândim încrederea politică în ceea ce înseamnă decidenţii politici în ţara noastră”, a transmis Nicolae Ciucă.
Pe de altă parte, Rareș Bogdan, prezent și el la evenimentul din Buzău, le-a transmis colegilor săi să meargă în fiecare casă din județ și să le explice oamenilor că Nicolae Ciucă este cel mai bun pentru a conduce România în următorii 5 ani.