Nicolae Ciucă: Am primit garanții că vom beneficia de o perioadă de tranziție în care să folosim în paralel gazul și energia nucleară
Premierul român Nicolae Ciucă a declarat marţi, la Bruxelles, că a primit garanţii, în cadrul discuţiilor avute cu înalţi oficiali ai executivului comunitar, că, în contextul în care în această perioadă se definitivează actul delegat pentru taxonomie, România va beneficia de o perioadă de tranziţie în care să poată folosi în paralel gazul şi energia nucleară. transmite trimisul special al Agerpres, Florin Ştefan.
„În contextul discuţiei privind tranziţia verde, am reiterat faptul că pentru România gazul natural şi energia nucleară continuă să reprezinte două componente de bază ale mixului energetic naţional, fiind imperativă menţinerea rolului lor pe parcursul tranziţiei către o economie neutră din punct de vedere climatic„, a declarat Nicolae Ciucă în cadrul unei conferinţe de presă desfăşurate la Reprezentanţa României pe lângă UE.
El a subliniat că a explicat, în cadrul întâlnirilor avute cu înalţi oficiali comunitari, printre care preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi vicepreşedintele CE responsabil pentru Pactul verde, Frans Timmermans, că măsurile care se iau la Bruxelles nu trebuie să impacteze asupra cetăţenilor europeni şi că nu toate ţările pornesc de la acelaşi nivel atunci când vine vorba de implementarea măsurilor.
„În ceea ce priveşte taxonomia şi asigurarea acestei perioade de tranziţie în care noi avem nevoie în continuare de folosirea resurselor de gaz şi asigurarea energiei electrice prin componenta nucleară am primit garanţii că – nefiind luată încă o decizie, dar fiind foarte aproape să se ia o decizie în acest sens – vom beneficia de această perioadă de tranziţie în care putem să folosim în paralel gazul şi energia nucleară„, a afirmat Ciucă
Premierul român Nicolae Ciucă a efectuat luni şi marţi o vizită la Bruxelles în cadrul căreia s-a întâlnit cu preşedintele Consiliului European, Charles Michel, cu preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi cu alţi reprezentanţi ai instituţiilor europene, precum şi cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.