Nicolae Ciucă, despre lansarea studiului economic 2021 – OCDE. Măsurile pe care și le propune Guvernul
Studiu economic pentru România, prezentat de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), arată angajamentul ferm al ţării noastre în ceea ce priveşte aderarea la organizaţie, a declarat vineri primul ministru Nicolae Ciucă. Acesta a prezentat și o serie de măsuri pe care Guvernul ar urma să le ia, în perioada următoare, în vederea aderării.
Conform premierului, studiul prezintă o radiografie multidimensională a realităţilor socio-economice ale României şi oferă factorilor de decizie o serie de recomandări extrem de utile
Prima parte este dedicată perspectivelor politice cheie, incluzând o prezentare a situației macroeconomice și a evoluţiilor pe termen mediu, cu o atenție specială acordată pandemiei și implicațiilor sale pentru economie.
Studiul include mai multe referințe la Planul Național de Redresare și Reziliență al României, aprobat în luna septembrie de Comisia Europeană, specificând că acesta se concentrează în mod corect pe domeniile în care investițiile sunt urgent necesare.
„În contextul pandemic actual, Guvernul României a adoptat o serie de măsuri inovative, în acord cu evoluția situației înregistrate la nivel național și cu necesitățile pieței muncii, cu scopul de a menține locurile de muncă din sectoarele economice afectate și a preveni creșterea șomajului”, susține Ciucă.
Recomandările studiului OCDE
În ceea ce priveşte sistemul de pensii, România se află în plin proces de reformă, fiind evaluată legislația şi urmând a fi adoptate măsuri legislative de natură să asigure sustenabilitatea și predictibilitatea sistemului public de pensii pe termen mediu și lung, corectarea disfuncțiilor și a inechităților dintre diferite categorii de beneficiari, întărirea principiilor contributivității, solidarităţii sociale şi a egalităţii.
Studiul consideră că îmbunătățirea accesului la educație și formare reprezintă unul dintre cele mai importante domenii, ce poate contribui la redresarea economică și la creșterea nivelului de trai.
Între principalele concluzii ale Studiului OCDE despre economia României, au fost remarcate următoarele:
– Creşterea economică este robustă, dar riscurile sunt încă ridicate;
– Politicile macroeconomice au susţinut economia, iar politicile monetare trebuie să rămână vigilente şi să răspundă la presiunile inflaționiste. În ceea ce privește politica fiscală, aceasta trebuie să se adapteze la evoluţiile economice rapid şi ţintit;
– România trebuie să profite de oportunitatea fondurilor europene, în special pe componenta Next Generation;
– Este necesară reformarea sistemului public de pensii pentru asigurarea sustenabilităţii finanţelor publice;
– Reformele pot îmbunătăţi eficienţa şi echitatea în sistemul de impozitare;
– Îmbunătăţirea accesului la un sistem educaţional şi sanitar performant reprezintă cheia progresului în ceea ce priveşte nivelul de trai. Politicile economice trebuie să vizeze diminuarea ratelor ridicate de inactivitate şi a economiei informale. Fondurile europene trebuie utilizate pentru a răspunde la provocările sociale şi de mediu, inclusiv la reducerea poluării;
– Disparităţile regionale în ceea ce priveşte nivelul de trai şi oportunităţile economice sunt ridicate;
– La fel ca în statele OCDE, integrarea persoanelor cu un nivel scăzut de pregătire (în special tineri, femei şi populaţie romă) pe piaţa muncii este dificilă. În vederea îmbunătăţirii performanţelor pe piaţa muncii este necesar ca toţi cetăţenii să dobândească aptitudini adecvate;
– Creşterea productivităţii a fost semnificativă în anii 2010, dar a decelerat. Reformele care să dinamizeze afacerile, o alocare eficientă a resurselor şi reducerea disparităţilor legate de infrastructură sunt elemente cheie pentru a avea câştiguri de productivitate;
– Îmbunătăţirea cadrului de reglementare şi competiţional poate stimula creşterea productivităţii;
– Deşi accesul la finanţare s-a îmbunătăţit, este necesar ca IMM-urile să beneficieze de sprijin sporit în ceea ce priveşte accesul la instrumentele financiar-bancare;
– Sporirea predictibilităţii reglementărilor pentru susţinerea mediului de afaceri în ceea ce priveşte procesul investiţional;
– Continuarea luptei împotriva corupţiei va conduce la sporirea încrederii în instituţiile statului.
„Am reținut toate aceste elemente și ne pregătim ca, în perioada imediat următoare, să le absorbim în politicile publice curente din România”, a anunțat primul ministru al României.