Nicolae Ciucă, după decizia CCR privind masca de protecție în spațiul public: Deciziile Curții se vor executa

Publicat: 16 feb. 2022, 12:00, de Puterea.ro, în ESENȚIAL , ? cititori
Nicolae Ciucă, după decizia CCR privind masca de protecție în spațiul public: Deciziile Curții se vor executa

Premierul Nicolae Ciucă a reacționat, miercuri, după decizia Curții Constituționale a Românii privind portul măștii de protecție în spațiile publice.

Mai clar, ieri, CCR a declarat neconstituțională OUG din 2020 privind obligativitatea măștii de protecție în spațiile publice.

„Deciziile CCR se vor executa. Avem comunicatul CCR și trebuie să așteptăm motivarea și publicarea deciziei. Formal, prevederile legale sunt în vigoare. Am discutat cu dl ministru Rafila și, ținând cont de condițiile în care indicii de infectare…rata de infectare se menține la un nivel ridicat, personal fac apel la populație pentru a ne proteja în continuare de tot ce înseamnă pericolul acesta al infectării”, a declarat Ciucă, la începutul ședinței de Guvern.

Context

Curtea Constituțională a României (CCR) a decis ieri, 15 februarie, că obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile deschise publice este neconstituțională. CCR a hotărât astfel prin declararea neconstituțională a OUG 192/2020 pe motive care țin de procedura legislativă.

„În şedinţa din data de 15 februarie 2022, Curtea Constituţională, în cadrul controlului legilor posterior promulgării, cu unanimitate de voturi, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că este neconstituţională, în ansamblul său, Ordonanţă de urgenţă a Guvernului nr.192/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, precum şi pentru modificarea lit.a) a art.7 din Legea nr.81/2018 privind reglementarea activităţii de telemuncă.

Curtea a constatat neconstituţionalitatea în ansamblu a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.192/2020 întrucât a fost adoptată cu încălcarea prevederilor constituţionale ale art.1 alin.(3) şi (5) şi art.79 alin.(1), referitoare la avizarea proiectelor de acte normative de către Consiliul Legislativ. Curtea precizează că, prin efectul prezentei decizii, sunt eliminate din fondul activ al legislaţiei, în condiţiile art.147 alin.(1) şi (4) din Constituţie, doar  dispoziţiile cuprinse în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.192/2020, în timp ce celelalte texte normative din Legea nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 şi din Legea nr.81/2018 privind reglementarea activităţii de telemuncă rămân în continuare în vigoare”, arată comunicatul de presă al CCR.

Decizia Curţii este definitivă şi general obligatorie.