Nicolae Ciucă, la întâlnirea cu liberalii de peste Prut: ”Partidul nostru, cel mai mare susținător al aderării Republicii Moldova la UE”
În timpul vizitei sale oficiale în Republica Moldova, liderul liberalilor, Nicolae Ciucă, s-a întâlnit cu reprezentanții PNL Diaspora de peste Prut, cu care a discutat strategia partidului pentru viitoarele alegeri, atât din România, cât și din țara vecină.
Nicolae Ciucă este convins că și la viitoarele alegeri din Republica Moldova, care vor avea loc tot anul acesta, la fel ca în România, liberalii vor reuși să obțină un rezultat la fel de bun ca la precedentele trei scrutinuri, unde PNL a ieșit pe primul loc de fiecare dată.
Citește și: Unde și-a petrecut Nicolae Ciucă seara de Mărțișor
Ciucă a dat asigurări că PNL va continua să sprijine cu toate forțele filiala diaspora de peste Prut, mai ales în contextul unei apropieri tot mai evidente de mult-așteptata aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană.
Mesajul lui Nicolae Ciucă, după întâlnirea cu liberalii din Republica Moldova
”Am discutat cu primarii din Republica Moldova, membri în organizația PNL-Diaspora, despre situația politică din cele două țări și strategia partidului pentru alegerile din acest an. Colegii noștri de peste Prut sunt mândri de rezultatele pe care le-au obținut la ultimele trei rânduri de alegeri din diaspora, când PNL a ieșit pe primul loc. M-am bucurat să aflu că sunt deciși să obțină un rezultat la fel de bun și în 2024.
În rândul organizației noastre din diaspora, filiala PNL din Republica Moldova are un rol important, având în rândurile sale mulți aleși din administrația locală. Pentru primarii pro-europeni de peste Prut, PNL este alegerea naturală, partidul nostru fiind cel mai mare susținător al drumului Republicii Moldova către aderarea la UE.
Le-am mulțumit liberalilor de aici pentru eforturile pe care le-au depus până acum și pentru planurile lor ambițioase pentru anul electoral 2024. I-am asigurat pe președintele PNL Diaspora-Republica Moldova, Adrian Dupu și pe echipa sa de tot sprijinul meu.”, a transmis președintele Senatului și al partidului Național Liberal, Nicolae Ciucă, într-o postare pe pagina sa de Facebook.