Nicolae Ciucă: Oportunitatea oferită de „Fondul local” prin PNRR este importantă pentru comunități, nu ne permitem să o ratăm
Premierul Nicolae Ciucă a afirmat luni că autorităţile centrale şi locale au datoria de a nu rata oportunitatea accesării banilor din PNRR, pentru a implementa proiecte care să asigure dezvoltarea comunităţilor, atât din mediul urban, cât şi din mediul rural, declaraţie făcută la semnarea primelor 6 contracte pe componenta ‘Fondul local’ din cadrul Planului Naţionale de Redresare şi Rezilienţă.
„În urmă cu câteva zile, mai precis pe 7 iunie, au fost semnate primele contracte în cadrul componentei ‘Valul renovării’, iar astăzi semnăm şi, practic, porneşte cea de-a doua componentă – ‘Fondul local’. Este o oportunitate câte se poate de importantă pe care nu ne permitem să o ratăm, şi anume să punem în aplicare toate aceste oportunităţi pentru dezvoltarea comunităţilor, atât din mediul urban, cât şi din mediul rural”, a declarat Nicolae Ciucă.
Şeful Executivului a remarcat că şi la această ceremonie de semnare sunt prezenţi primari din ţară, evidenţiind că realizarea unui cadru transparent de accesare a proiectelor, prin digitalizare, de către Ministerul Dezvoltării a permis acest lucru.
„Este un instrument pe care fiecare dintre cei aflaţi în funcţia de primar trebuie să-l folosească şi trebuie să-l acceseze, ţinând cont de facilităţile care au fost puse la dispoziţie de către Ministerul Dezvoltării. (…) Ceea ce cred că este, de asemenea, important de subliniat este că înainte să se fi terminat apelul de proiecte, iată reuşim să semnăm primele contracte. Chestiunea aceasta se întâmplă deoarece au fost realizate acele mecanisme astfel încât proiectele care îndeplinesc toate condiţiile pot fi selecţionate şi asumate prin semnarea contractelor, deoarece există sume prealocate şi, în felul acesta, nu există niciun fel de dubiu, există doar cerinţa ca proiectele să fi fost temeinic întocmite. Practic, este datoria noastră, a tuturor, atât a instituţiilor guvernamentale, cât şi a autorităţilor locale, să continuăm să folosim aceste mecanisme, prin care să asigurăm atât partea de eficientizare termică, de dezvoltare verde şi să punem în valoare tot ceea ce au reuşit instituţiile statului să faciliteze, astfel încât autorităţile locale să poată accesa cât mai uşor la aceste oportunităţi „, a afirmat Ciucă.
Premierul a punctat şi faptul că autorităţile locale au la dispoziţie pe site-ul Ministerului Dezvoltării planuri tip în baza cărora pot implementa mai uşor proiectele din fonduri PNRR, fără să mai fie nevoie de timp şi de resurse pentru a întocmi planuri noi.
„Toate aceste planuri-tip pot fi folosite pentru construcţia de locuinţe pentru specialişti, atât din domeniul învăţământului, cât şi din domeniul sănătăţii. Sunt mecanisme şi instrumente simple, pe care le punem la dispoziţia autorităţilor locale, astfel încât să facilităm cât mai mult accesul la resurse şi, bineînţeles, la implementarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă”, a mai declarat Ciucă.
Nu în ultimul rând, şeful Executivului a reiterat apelul către autorităţile centrale şi locale să finalizeze evaluările demarate referitor la infrastructură, pentru a evita pe viitor orice situaţie de genul celei petrecute la podul de peste Siret în judeţul Neamţ.
„Avem datoria să facem toate aceste demersuri, pentru a nu ne mai întâlni cu situaţia pe care am avut-o nu cu mult timp în urmă la podul de peste Siret, din judeţul Neamţ, şi folosesc această oportunitate pentru a solicita încă o dată atât instituţiilor guvernamentale, cât şi autorităţilor locale să înceapă şi să finalizeze evaluările la toate aceste lucrări de infrastructură, pentru a putea să evităm orice astfel de situaţie”, a transmis Ciucă.
La ceremonia de semnare care s-a desfăşurat la Palatul Victoria, alături de premier şi reprezentanţii autorităţilor locale, a participat ministrul Dezvoltării, Cseke Attila.