Nicolae Ciucă: România va avea suficient gaz în depozite pentru a fi acoperit necesarul energetic pentru iarnă
România va avea suficient gaz în depozitele naţionale astfel încât să fie acoperit necesarul energetic pentru iarnă, a declarat, marţi, prim-ministrul Nicolae Ciucă.
El a precizat că marţi a fost atins procentul record de 70% de gaz din producţia internă trimis în depozitele naţionale.
„În acest moment, depozitele de gaz metan ale ţării sunt 47% pline, ceea ce înseamnă că ţara noastră a acţionat mult mai repede decât calendarul pe care l-a stabilit Comisia Europeană pentru statele membre. Ţinta pentru 1 august este de 46%, iar România a depăşit-o încă din prima jumătate a lunii iulie. Suntem înaintea calendarului european de acumulare a rezervelor pentru iarnă ca urmare a faptului că o mare parte din gazul metan extras în România este stocat. Astăzi, a fost atins procentul record de 70% de gaz din producţia internă trimis în depozitele naţionale”, a scris Ciucă, pe Facebook.
Potrivit şefului Executivului, ţara noastră va reuşi să îndeplinească înainte de termen obiectivul stabilit la nivel european ca până la 1 noiembrie depozitele de gaz ale tuturor statelor UE să fie cel puţin 80% pline.
„Menţinând ritmul accelerat, vom reuşi să atingem acest procent chiar înainte de termen”, a estimat Nicolae Ciucă.