Nicolae Ciucă și-a preluat mandatul de prim-ministru interimar
Ministrul Apărării Naționale, Nicolae Ciucă, și-a preluat marți dimineață mandatul de prim-ministru interimar, după ce premierul Ludovic Orban a decis să demisioneze din funcție, ca urmare a rezultatului slab pe care l-a înregistrat PNL la alegerile parlamentare.
Ludovic Orban a demisionat din funcția de prim-ministru în urma alegerilor din 6 decembrie. El a precizat că guvernul va fi condus de un membru al cabinetului actual până la stabilirea unui nou premier, ce speră că va veni tot de la PNL.
„România are nevoie de un guvern responsabil, care își dorește dezvoltarea României. Nu mă cramponez de funcția de prim ministru. Negocierile care vor urma trebuie să susțină un guvern de centru dreapta, care să utilizeze toate resursele pe care le are România pentru putea crește calitatea vieții tuturor.
Îmi închei mandatul de premier după un an și o lună, în care România s-a confruntat cu o perioadă extrem de dificilă, în care toți ne-am confruntat cu o pandemie și o criză economică fără precedent. Plec din funcție cu misiunea îndeplinită, am făcut tot ce se putea face. Am încercat să dam răspunsurile potrivite la toate provocările apărute.
Pe 6 decembrie românii au decis componența viitorului guvern. Obiectul este să formăm un guvern care să nu includă PSD. Un guvern care să ofere garanția unei direcții corecte pentru România și capacitatea de a utiliza toate resursele pe care le vom avea la dispoziție în următorii patru ani.
Guvernul va fi condus, după demisia mea, de un membru al acestuia. Am încredere că în negocierile ce vor urma se va auzi vocea rațiunii.
Eu nu mă cramponez de nicio funcție, nu pun condiții. România este deasupra intereselor mele sau intereselor de partid. Am încredere că vom ajunge la un guvern care va duce România înainte și va pregăti relansarea economică după ce vom trece de pandemie.
Le mulțumesc tuturor celor care au fost alături de noi în bătăliile din ultimul an. Vreau să le transmit cetățenilor că orice măsură am luat, chiar dacă a generat efecte nedorite pentru oameni, a fost luată doar pentru a apăra sănătatea și locurile de muncă ale românilor.
PNL are capacitatea de a da viitorul prim-ministru, care să realizeze saltul de care are nevoie România.”
Premierul Orban demisionează ca urmare a rezultatelor slabe de la alegerile parlamentare de ieri, în care PNL a ieșit pe locul secund în urma PSD. Chiar dacă va fi putea face o majoritate Parlamentară care să sprijine un guvern în jurul PNL, rezultatul este sub așteptări.