11:18, 24.12.2024 • Transporturi
Niculae Bădălău a bătut din nou la ușa PSD
Fostul baron PSD de Giurgiu, Niculae Bădălău, ajuns ca urmare a trocului politic pe funcția de vicepreședinte al Autorității de Audit din cadrul Curții de Conturi a României, vrea cu orice preț să revină iar în PSD.
Potrivit informațiilor noastre, Niculae Bădălău a avut recent o întâlnire de taină cu liderii PSD, Marcel Ciolacu și Paul Stănescu. Sub pretextul că Ciolacu și Stănescu vor să discute cu Bădălău despre modul cum se va implementa PNRR, de fapt cei trei s-au întâlnit să discute despre cum ar putea să revină baronul giurgiuvean în PSD.
Practic, Bădălău vrea să revină cât mai repede la șefia organizației PSD Giurgiu, condusă acum de finul său, deputatul Marian Mina ”Scheletu”.
La sfârșitul discuțiilor, Ciolacu și Stănescu l-au asigurat pe Bădălău că vor gândi la o variantă ca Bădălău să revină în PSD, mai ales că în urmă cu ceva timp, Ciolacu îi ceruse lui Bădălău să-i angajeze o amazoană la Curtea de Conturi a României.
22:37, 23.12.2024 • POLITICĂ