Niculae Bădălău, „vizitat” de procurorii Parchetului European
Fostul lider PSD de Giurgiu Niculae Bădălău are din nou probleme cu legea, dar de data asta a întrat în vizorul Parchetului European (EPPO), condus de Laura Codruța Kovesi.
Imediat după sărbătorile de iarnă, baronul PSD de Giurgiu Niculae Bădălău a fost vizitat de procurorii Parchetului European, care verifică modul de fraudare a unor fonduri europene uriașe de către familia fostului lider PSD. Concret, procurorii EPPO au descins, săptămâna trecută, la locația de fițe „Monato” de la Bolintin Vale, unde familia Bădălău susține că a investit doar vreo 4.000.000 de euro.
PUTEREA a semnalat de mai multe ori despre luxul și extravagențele de la acest local deținut de fiica baronului Bădălău (Gabi Bădălău încasează milioane din locația construită prin fraudarea fondurilor europene), dar și faptul că Departamentul pentru Lupta Antifraudă(DLAF) și Oficiul European de Luptă Antifraudă(OLAF) au mers în control la salonul de nunți de la Bolintin Vale. Totodată, procurorii Parchetului European vor scana și modul cum s-au evaporat fondurile europene obținute de baronul Niculae Bădălău pentru înființarea unei ciupercării…care nu există! Trebuie precizat că baronul Niculae Bădălău a fost arestat și trimis în judecată de către DNA pentru trafic de influență și dare de mită.