Nicușor Dan admite relațiile cu pro-rusul Matei Păun: „Mai dă nişte sfaturi, mai vorbim la telefon”
Primarul Nicușor Dan a negat că primește bani de la omul de afaceri pro-rus Matei Păun, dar a admis că discută cu el.
„Mai dă nişte sfaturi, mai vorbim la telefon. (…) Suntem în acelaşi cerc de prieteni şi între campanii nu ştiu dacă ne vedem de trei ori în patru ani. Ne mai întâlnim la Balcic, la Krapeţ mai degrabă”, a declarat primarul Nicușor Dan, referindu-se la omul de afaceri Matei Păun, cunoscut pentru simpatiile sale pro-ruse.
Edilul a negat însă că primește bani de la Păun. „Nu există absolut nicio legătură. Şi în 2012, şi în 2016, şi în 2020, am avut finanţări de la români, că aşa spune legea, şi oameni care au donat pur şi simplu, asta e singura sursă de finanţare”, a răspuns primarul Capitalei când a fost întrebat, la emisiunea Insider Politic, dacă există vreo legătură între finanţarea campaniei sale electorale şi firme ruseşti, după ce Newsweek România a scris recent că îşi face reclamă exclusiv la firma de panotaj outdoor controlată Matei Păun.
La remarca potrivit căreia problema ar fi Matei Păun şi chestionat dacă acesta a fost şeful său de campanie, Nicuşor Dan a precizat: „A fost şeful de campanie în 2016. Nu mai este şeful de campanie. În 2020 a fost o campanie pentru că avem susţinerea partidelor, a fost o firmă mare cu care am lucrat şi a fost plătită de PNL”.
Nicuşor Dan a negat că firma lui Matei Păun ar fi implicată în campania electorală din acest an.
Matei Păun este în centrul atenției pentru afacerile sale în Rusia și implicațiile în scandalul Panama Papers. Imagini paparazzi cu echipa de campanie pregătind terenul pentru alegerile locale, în favoarea lui Nicușor Dan, demonstrează că un nume important se află în spatele acestui efort – controversatul om de afaceri Matei Păun. Chiar dacă Nicușor Dan își prezintă imaginea ca fiind modestă, susținătorii și colaboratorii săi încep să dezvăluie adevărata sa rețea de influență.
În ultimele zile, publicația MediaFlux.ro a dezvăluit imagini paparazzi ce surprind echipa de campanie în plin proces de pregătire a terenului înaintea alegerilor locale, în sprijinul lui Nicușor Dan. Cel mai sonor nume care se ascunde în spatele lui Nicușor Dan este controversatul afacerist Matei Păun. Deși Nicușor Dan se prezintă ca un om modest, susținătorii săi îl demască, treptat.
Pentru a realiza campania electorală, Nicușor Dan și-a găsit un aliat puternic în Matei Păun, cunoscut și sub numele de „bobinatorul” primarului. Deși acesta a susținut mereu că se bazează doar pe propriile sale resurse și că nu este un om bogat, realitatea pare a fi alta.