Nicușor Dan: Autorităţile publice din Bucureşti constată cu surprindere că în septembrie începe şcoala
Candidatul susținut de PNL și USR-PLUS la Primăria Capitalei, Nicușor Dan, a declarat în cadrul unei conferințe de presă că autoritățile publice din București constată cu surprindere, în fiecare an, că în luna septembrie începe școala.
„După cum ştiţi, este ceva ce ni se întâmplă în fiecare an. Autorităţile publice din Bucureşti constată cu surprindere că vine iarna şi în septembrie constată cu surprindere că începe şcoala. Bineînţeles, suntem într-o situaţie de criză sanitară, există nişte informaţii care trebuie culese în timp real şi în funcţie de aceasta este normal să ia decizii. Probabil că ar fi trebuit Comitetul Municipal pentru Situaţii de Urgenţă să se întâlnească acum o săptămână şi nu azi”, a spus duminică Nicuşor Dan, într-o conferinţă de presă, citat de Agerpres.
Totodată Dan a afirmat că i se pare foarte grav că există 15 școli în Capitală unde cursurile nu vor începe la timp, fiindcă nu au fost finalizate lucrările de reabilitare.
„Lucrul cel mai grav este faptul că avem 15 şcoli, care nu pot să fie deschise, pentru că nu s-au terminat lucrările în ele. Asta mi se pare incalificabil”, a arătat Nicuşor Dan.