Nicușor Dan: Bugetul Capitalei este de 5 miliarde lei și nu va înregistra deficit anul acesta
Bugetul Primăriei Capitalei pe 2021 se ridică la aproximativ 5 miliarde de lei, a declarat Nicușor Dan, edilul Bucureștiului. „Un buget prin care este stopată risipa și care deschide calea către construcție”, a declarat Dan într-o conferință de presă.
Bugetul nu are prevăzute achiziții de noi autovehicule, fonduri pentru noi statui sau campanii publicitare și are „reduse substanțial” sumele pentru festivaluri.
„Reducem substanţial banii pe festivaluri, târguri, decoraţiuni şi alte asemenea. Bugetul pentru asemenea evenimente a fost în 2019 de peste 200 milioane lei. Bugetul pe care îl propunem pentru 2021 este de câteva milioane de lei pentru evenimente culturale de notorietate, ajunse unele la zece ediţii. Renunţăm la achiziţii de autovehicule – nu este o prioritate. Nu alocăm bani pentru noi statui. Nu alocăm bani pentru campanii publicitare”, a precizat edilul general.
El a adăugat că, atunci când şi-a preluat mandatul, Primăria Capitalei avea datorii curente de 3 miliarde lei şi o mare parte din ultimele patru luni le-a folosit pentru a gestiona această situaţie financiară. Nicuşor Dan a menţionat că a existat riscul ca servicii esenţiale să nu poată fi furnizate pentru bucureşteni, din cauza situaţiei financiare.
„Este un buget prin care vrem să ieşim din minciună, din delirul grandoman al fostei administraţii, un buget prin care vrem să facem lucruri concrete, fundamentale. Un buget prin care vrem să stopăm risipa şi să deschidem calea construcţiei, pentru că Bucureştiul are nevoie de construcţie”, a punctat Nicuşor Dan.
Bugetele instituțiilor
„Legat de instituţii, le-am cerut să propună bugete realiste. Sunt instituţii care au propus cât le-am dat, sunt altele pe care propunem să dăm de 10 ori mai puţin şi sunt două la care propunem să dăm de 100 de ori mai puţin. Vom face şi o evaluare a directorilor. Propun să renunţăm la o parte importantă a stimulentelor financiare cum ar fi sumele de bani pe care familiile le primesc la 25 de ani de căsătorie. Propun să păstrăm stimulente cum este cel pentru reducerea abandonului şcolar. Este un buget al credibilităţii pentru că ne-am asumat nişte lucruri. Plătim datoriile. E un mesaj pentru toţi partenerii noştri şi vrem să fim un partener credibil în continuare”, a mai declarat Nicuşor Dan.
Primarul general al Bucureştiului a mai spus că Primăria a propus proiecte de 7 miliarde lei pentru PNRR. „Peste trei luni Bucureştiul co-organizează Euro 2020 şi ne-am asumat anumite cheltuieli şi am propus în bugetul local aceste cheltuieli. În zona de investiţii, o pondere importantă va veni din bani europeni. Am propus către Ministerul Fondurilor Europene, pentru PNRR proiecte de 7 miliarde de euro”, a mai declarat Nicuşor Dan.
Partea de datorie care nu a fost prinsă în buget este cea de 900 milioane lei către ANAF, pe care se discută acum pentru o reeșalonare în următorii ani. Restul, respectiv datorii curente, datorii pentru investiții, sume neachitate din trecut (inclusiv datoria către Constanda de 375 milioane lei), sunt prinse în bugetul pe acest an.
Tramvaie noi doar anul viitor
Din cauza modului de organizare a licitației de fosta administrație, Capitala nu va putea semna contractul de achiziție de noi tramvaie decât în perioada următoare, și am putea primi primele tramvaie de la Astra Arad anul viitor. Banii pentru aceste achiziții există, sunt prevăzuți în fondurile europene, inclusiv partea de cofinanțare, care este asigurată de BCR.
Nicușor Dan nu susține voucherele acordate pentru achiziția de biciclete și pentru vacanțe, dar este de acord cu ajutorul pentru maternitate. Partea de ajutor pentru persoanele cu dizabilități va rămâne, dar ar trebui prinsă în sarcina primăriilor de sector, care pot gestiona mai bine aceste ajutoare.
Edilul a mai arătat că nu se urmărește creșterea prețului gigacaloriei anul acesta, deoarece nemulțumirea cetățenilor față de aceste servicii este la cote ridicate șiș nu se dorește pierderea acestora de clienți. „Avem șansa să folosim o infrastructură deja existentă, fără să fie nevoie de noi săpături în oraș”, a declarat Dan, care a adăugat că vor începe investițiile în infrastructura de termoficare.
Rămân și subvențiile pentru STB, care are de astăzi și un nou director în persoana lui Adrian Criț, dar urmează să fie făcut un raport asupra modului de funcționare a mijloacelor de transport în comun pentru eficientizarea acestuia. O majorare de preț cade în sarcina Consiliului Local, nu în cea a Primăriei.